Azi, 25 aprilie 2018, Gara Maritimă a găzduit conferința cu tema „Dreptul portuar. Drept intern și dreptul UE. Politica integrată a UE privind dezvoltarea și modernizarea porturilor“, eveniment organizat de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanța Port Business Association, în colaborare cu Editura Universul Juridic, Academia de Științe Juridice – ASJR, Secția de drept internațional și de drept comparat și Revista Română de Drept Maritim.
Evenimentul a reunit factorii de decizie importanți implicați în domeniul transporturilor maritime și fluviale, reprezentanți notabili ai corpului profesional al avocaților din România cât și remarcabili reprezentanți ai mediului academic, contribuind astfel la identificarea cadrului legislativ aplicabil proiectelor privind dezvoltarea și modernizarea porturilor.
În deschiderea conferinței Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a declarat:
„Mă bucur că această conferință are loc în Portul Constanța și că putem dezbate, alături de importanți membri ai lumii academice, avocați și specialiști, problemele legate de legislația europeană și de adaptarea celei naționale la regulamentele Comisiei Europene din domeniul portuar“.
Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a precizat că noul cadru legislativ intern oferă reglementări clare privind exploatarea, menținerea și dezvoltarea infrastructurii portuare.
Prof. univ. dr. Marin Voicu, președintele Secției de drept internațional și de drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător CEDO, a subliniat importanța Portului Constanța de-a lungul istoriei, etapele principale în construcția și dezvoltarea acestuia.
„Această întâlnire este una de atenționare, de punere în temă privind Regulamentul Comisiei Europene privind dezvoltarea portuară“, a precizat prof. univ. dr. Marin Voicu.
Viorel Panait, președintele Constanța Port Business Association, a prezentat în cadrul conferinței un studiu detaliat al statutului Portului Constanța în contextul european, precum avantajele rutelor care includ Portul Constanța, din punct de vedere al costurilor și duratelor de transport.
În cadrul evenimentului au avut loc și două lansări editoriale:
1. Volumul: „Porturile maritime și fluviale. Drept intern și dreptul Uniunii Europene”, de prof. Marin Voicu, Editura Universul Juridic – 2018.
2. Studiul UNCTAD – 2017 privind: „Transporturile maritime și porturile în 2016”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta