Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Cel puțin câteva zile mai avem căldură la calorifere

Published

on

Deși vremea s-a încălzit foarte mult, iar afară este o primăvară frumoasă, în apartamentele celor care sunt racordați la RADET este căldură la calorifere. Am fost curioși să știm cât vor mai fi calde acestea, motiv pentru care am stat de vorbă cu directorul Liviu Popa. El ne-a declarat: “Energia termică livrată în sistem centralizat pornește la începerea sezonului rece atunci când media temperaturilor nocturne scade sub 10 grade, timp de 3 zile consecutiv, iar prognoza meteo indică o înrăutățire a vremii în perioada următoare. În mod similar, când primăvara sunt 3 nopți consecutive în care temperatura crește peste 10 grade, iar prognoza meteo indică o creștere a temperaturilor se procedează la oprirea furnizării energiei termice în sistem centralizat.” Așadar, mai avem de așteptat, deoarece prognoza meteorologică nu indică nopți atât de calde. Dacă situația rămâne neschimbată și prognozele meteorologice sunt reale, peste câteva zile poate vom scăpa de căldura de la calorifere. (Nu pentru că ne este foarte cald, ci pentru că ne usucă de bani această cheltuială inutilă la această oră!). Ciudat este faptul că cei de la RADET nu iau de capul lor decizia de a opri alimentarea cu căldură. Nu, o fac cu acordul consumatorilor. “Ne consultăm cu Uniunea Asociațiilor de Proprietari.”, a declarat directorul RADET, Liviu Popa.

Zeci de mii de oameni au căldură de la RADET

De niște ani, însă, sunt foarte mulți constănțeni care nu și-au mai dorit să fie racordați la RADET, așa că au apelat la centrale termice. Costurile pe care le-au avut pentru a-și monta o centrală și pentru a înlocui caloriferele  au fost de peste 10.000 de lei, dar au considerat că este mult mai bine să depindă numai de nevoia lor de căldură. În Constanța, RADET asigură încălzirea pentru 65.559 apartamente și 1135 de case, în care locuiesc 177.729 de constănțeni. “Acest fenomen de deconectare este unul normal în zilele noastre, întrucât fiecare consumator caută să își asigure un confort termic la un preț convenabil, iar publicitatea excesivă  a producătorilor de centrale de apartament îi determină pe mulți să schimbe sursa de încălzire, necunoscând întotdeauna costurile pe care urmează să le suporte. În sezonul 2015 s-au deconectat 1865 de apartamente cu avizul RADET și am identificat aproximativ același număr de apartamente deconectate în mod ilegal, deoarece nu au avut aviz în conformitate cu prevederile legale. Gradul de debranșare este de 20%, ceea ce înseamnă foarte puțin. Municipiul Constanța este cel de-al doilea mare oraș al României, după Capitală, care deține un  sistem de termoficare mare.”, ne-a declarat directorul Popa.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions