În cursul zilei de azi, a avut loc o şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa, care a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte. Unul dintre acestea a stârnit revolta Federaţiei Tinerilor din Constanţa, care afirmă că azi s-a aprobat “deturnarea proiectului ,,Centru educativ multifuncțional pentru tineret” prin darea acestuia în administrare Centrului Cultural Teodor Burada și practic schimbându-i destinația.”
Este adevărat că în şedinţa de consiliu şi-au exprimat punctul de vedere prin intermediul unei colege dar acesta nu a fost luat în considerare.
Printr-un comunicat de presă, Federaţia reaminteşte faptul că avertismentele lor legate de Centrul cultural mutifuncţional s-au adeverit. Iată comunicatul lor:
“Federația Tinerilor din Constanța a comunicat în ultimii 2 ani despre această situație și conducătorii Consiliului Județean Constanța păreau că au înțeles problema. Acum 2 luni, Federația a reușit să blocheze un proiect asemănător arătând motivele de nelegalitate ale acelui proiect.
Până în prezent, toate avertismentele Federației cu privire la starea sau funcționarea centrului s-au adeverit: – Centrul a fost închis imediat după deschidere (de luni până în prezent centrul este închis); – Centrul nu dispune de personal de specialitate; – Nu există nicio strategie/viziune cu privire la funcționarea acestui centru.
Mai mult, într-unul dintre proiectele care vizează modificarea organigramei Centrului Cultural Teodor Burada, se prevede înființarea a două posturi aferente funcției de inspector pentru relația cu mass-media și probleme de tineret. Adică o singură funcție cu atribuții amestecate care demonstrează că lipsa de interes în rezolvarea problemelor tinerilor.
“Acest vot reprezintă o lovitură dată tinerilor din Constanța, transformând un proiect pe fonduri europene într-o prelungire, un sediu secundar, a Centrului Cultural Teodor Burada. Tinerii nu au fost consultați cu privire la această decizie și se încearcă în acest moment niște consultări post factum. Dezaprobăm categoric această hotărâre și vom lua toate măsurile legale, printre care: sesizarea prefectului, plângere prealabilă, acțiune în contencios administrativ, sesizarea finanțatorului, sesizarea organelor de urmărire penală, în ordinea necesară. Mai mult, vom sesiza și liderii partidelor pentru a vedea dacă își asumă deturnarea proiectelor pentru tineri. În final, menționez că am primit și amenințări din partea unor persoane cu funcții de conducere din cadrul CJC ca urmare a demersurile pe care le-am întreprins, ca să nu mai vorbesc de manipularea creată de alte personaje veninoase.” a declarat președintele Federației Tinerilor din Constanța, Alexandru Bajdechi.
,,Un centru multifuncțional educativ pentru tineret, nu este un cinematograf! Faptul că acesta a purtat până recent o firmă denumită “Centrul Cultural Jean Constantin” ne arată de fapt că intenția reală nu a fost aceea de a înființa un centru de tineret, ci o nouă sală de spectacole. Orice viitoare comunicare publică ce ar putea pretinde că în această clădire vor avea loc activități centrate în jurul interesul tinerilor este o minciună, având în vedere că modificarea din organigrama CJC nu privește adăugarea niciunui post de lucrător/consilier de tineret. Apreciem faptul că măcar un consilier județean a înțeles această problemă, în persoana lui Bogdan Bola, care a și depus acum câteva luni un proiect de hotărâre privind înființarea unei instituții publice care să administreze în mod profesionist acest centru.” a declarat George Farauanu, vicepreședinte al Federației și președintele Asociației Studenților din Constanța.
,,Observăm că se încearcă manipularea opiniei publice prin acordarea denumirii de “Centru de tineret” unei clădiri a cărei destinație este total îndepărtată de noțiunea de tineret. Votul acordat de către consilierii județeni pentru trecerea Centrului sub administrația Centrului Cultural Teodor Burada dovedește întru totul acest lucru și reprezintă o sfidare la adresa tinerilor. FTC va continua demersurile pentru a se asigura că interesele tinerilor vor fi respectate de către decidenți și nu se va arăta pasivă la orice tentativă de ignorare a acestora.” a declarat Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta