Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputat USR: Dragnea, la mare cu un BMW seria 7 de peste 100.000 de euro care nu apare în declarația de avere

Published

on

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost la mare, în minivacanța de 1 Mai, cu un autoturism BMW seria 7, în valoare de peste 100.000 de euro, scriu jurnaliștii de la hotnews.ro, care nu figurează în declarația de avere pe care social-democratul este obligat să o publice pe site-ul Camerei Deputaților, conform legii. 

Totul a pornit de la faptul că Liviu Dragnea a publicat pe Facebook chitanța prin care demonstra plata rovinietei. Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a spus că a verificat “pe internet” seria şasiului maşinii care apare pe chitanţă, constatând că aceasta corespunde unei maşini BMW seria 7 de ultimă generaţie, de peste 100.000 euro, care nu apare în declaraţia de avere a liderului PSD.

În declarația de avere a liderului PSD figurează, potrivit aceleiași surse, un BMWx5, achiziționat în 2009. De asemenea, Dragnea a mai declarat că deține un autoturism Skoda Superb, cumpărat în 2006.

Potrivit site-ului autodna.ro, seria șasiului Wba7c61070G581136 care apare pe chitanță aparține într-adevăr unui autoturism BMW seria 7.

Advertisement
usr

Obișnuit să-și petreacă vacanțele în Brazilia, Dragnea a decis de 1 mai să meargă pe litoralul românesc. Social-democratul și-a petrecut minivacanța de 1 mai pe litoral, împreună cu iubita sa Irina. În drumul de întoarcere în București, Dragnea a scris pe facebook că le mulțumește polițiștilor pentru condițiile bune de trafic, postarea sa stârnind un val de comentarii.

“Vreau să le mulțumesc agenților de la Poliția Rutieră pentru eforturile deosebite făcute azi pentru fluidizarea traficului. Nu știu cum a fost în alte zone, însă pe drumul dinspre mare spre București se circulă destul de bine, ținand cont de numărul uriaș de mașini. Eu chiar acum intru în București și am facut doar două ore! Pentru a nu primi critici sau amendă, că scriu mesaje fiind la volan, vreau să vă spun că eu dictez mesajele și Irina le postează”, scrie Dragnea pe Facebook.

Și de bine ce minivacanța de 1 Mai s-a terminat, președintele Camerei Deputaților nu a venit miercuri la Parlament. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions