Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Niște șmecheri de la Năvodari ”astupă” lacul Siutghiol ca să-și mărească terenurile

Published

on

Situație absolut scandaloasă la Năvodari. Între complexul Phoenicia și limita cu municipiul Constanța, un dezvoltator imobiliar astupă lacul Siutghiol cu moloz și nisip, ca să-și mărească ”plaja” din fața proprietății. Potrivit informațiilor noastre, terenurile de pe malul lacului au fost concesionate de Primăria Năvodari în anul 1996. Concesionarii au construit cabane din lemn și bungalwuri, pe care, de câțiva ani încoace au început să le vândă. Sursele noastre spun că unul dintre concesionari a fost Tiberiu Pleșu, fostul inspector șef-adjunct al ITM Constanța. Acesta și-a vândut tot ce deținea pe malul lacului Siutghiol, iar cumpărătorii căsuțelor de lemn au încheiat ulterior acte prin care au cumpărat terenurile de la Primărie. De altfel, în decursul anului 2016, Consiliul Local Năvodari a aprobat organizarea unor licitații pentru vânzarea mai multor loturi de teren în zona Siutghiol.

Pe e-mailul redacției am primit mai multe filmări și fotografii de la fața locului, care atestă execuția unor lucrări neautorizate de asanare a unor porțiuni importante din cuveta lacului. Terenurile din cuvetă sunt incluse de drept în proprietatea publică a statului român, prin efectul legii apelor și a legii privind regimul proprietății publice.

Advertisement
usr

Potrivit informațiilor noastre, asanarea ilegală a acestor porțiuni din cuveta lacului se face pe repede înainte, după ce anul trecut Curtea de Conturi a obligat Primăria Năvodari să realizeze o inventariere strictă a terenurilor în colaborare cu Apele Române. Raportul Curții de Conturi privea o multitudine de aspecte, printre care nereguli flagrante la taxe și impozite, nerecuperarea unor creanțe sau iertarea de datorii a unor firme de casă ale camarilei care conduce orașul. Cu toate acestea, primarul Florin Chelaru a atacat în contencios administrativ doar aspectele referitoare la inventarierea strictă a terenurilor de pe malul lacului Siutghiol. Motivat de existența procesului, terenurile nu au fost inventariate nici în clipa de față.

La sfârșitul anului trecut, după controlul Curții de Conturi, Ordinea.Ro a publicat imagini și fotografii din ”coada ghiolului”, care atestau intervenții de asanare a lacului în zona de stufăriș din Mamaia Sat, care era inclusă într-o zonă naturală protejată avifaunistică. La scurt timp, Comisariatul Central al Gărzii de Mediu de la București s-a sesizat cu privire la intervenția antropică asupra zonei protejate, ordonând un control la fața locului. După știința noastră, Primăria a dat vina pe ”autori necunoscuți”. Însă comisarii au obligat autoritatea locală să supravegheze zona și să refacă ecosistemul, mai ales că autorizase realizarea unei stații de electricitate în imediata vecinătate.

În timp ce Primăria se luptă să anuleze Decizia Curții de Conturi cu privire la stricta inventariere a terenurilor de la Siutghiol, situația de incertitudine este folosită de investitori pentru a ”rupe” noi porțiuni de uscat pe seama lacului. Desigur, tot Primăria era obligată de lege să inspecteze șantierele în construcții și să vegheze la respectarea legii. Vom reveni!

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions