Actual
Unde sunt birjarii de altădată?
Published
9 ani agoon
Nu este week-end în urma căruia să nu facem o groază de știri referitoare la accidentele rutiere, cu sau fără pietoni, care s-au înregistrat de vineri după amiază până duminică noaptea. Sunt zeci de exemple în fiecare lună. Este adevărat că vorbim despre un municipiu foarte mare, care deține o mulțime de autoturisme și, în care lumea își dorește să se plimbe în week-end. Dar dacă am face o comparație între ce se întâmplă în orașele mari ale unei țări civilizate cu ceea ce se întâmplă la Constanța, ne-am lua cu toții cu mîinile de cap. Și chiar ne-ar durea capul!
În România se moare cu zile
Am căutat niște date statistice europene pentru a vă putea prezenta informații oficiale. Știți că în România anual mor în jur de 100 de persoane la un million de locuitori (adică în jur de 1800 de persoane decedate) ca urmare a accidentelor rutiere. Iar numărul celor răniți este mult mai mare. Dar numai cine a avut probleme sau cunoștințe cu astfel de urmări știe ce înseamnă nu să ai o mână sau un picior rupt, ci să stai luni de zile în cârje pentru a încerca să îți revii. Numai cei care au fost puși în această sitiație știu cât este de importantă atenția la volan și la … traversarea străzii. La noi încă se practică traversarea prin loc nepermis sau traversarea pe culoarea roșie a semaforului. Cred că amenzile ar trebui să fie foarte mari pentru ca românii să se cumințească.
În alte țări europene se poate, dar după aplicarea unor sancțiuni drastice
De cîțiva ani, toţi conducătorii auto din Hexagon au obligaţia să deţină un aparat pentru verificarea alcoolemiei – etilotest. Firește, motocicliștii nu intră în această categorie. Dacă un conducător auto depăşeşte cu mai mult de 50 km pe oră viteza legală, el primeşte pe lângă amendă şi puncte de penalizare şi sancţiuni suplimentare. Astfel, i se poate suspenda permisul până la trei ani, i se va impune, pe propria cheltuială, un curs de instruire de siguranţă rutieră, dar se poate ajunge şi la confiscarea vehiculului. În cazul unui accident în urma căruia au decedat persoane, conducătorul auto poate primi o pedeapsă cu închisoare mai mare de zece ani, 150.000 euro amendă, şase puncte de penalizare şi permisul suspendat pentru cinci ani. Pentru un accident cu victime pedeapsa cu închisoare este de la trei ani, amenda de 45.000 de euro, iar permisul este suspendat trei ani. Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (0,8 g/l) sau refuzul testării pot fi pedepsite cu închisoarea până la doi ani, 4.500 de euro amendă, şase puncte de penalizare şi trei ani de suspendare a permisului. În schimb, un conducător care recidivează în a conduce băut riscă până la patru ani de închisoare, 9.000 euro amendă, şase puncte de penalizare şi tot trei ani de suspendare a permisului. Fuga de la locul accidentului, poate duce ca un conducător auto să stea în spatele gratiilor până la doi ani şi plata unei amenzi de 30.000 de euro. Permisul, în acest caz, este suspendat cinci ani.
Exemplele sunt inutile dar…
… vi le dăm, pentru a n-a oară! Și în acest wek-end au avut loc foarte multe evenimente rutiere. Din fericire, nu s-a soldat nici unul cu deces dar asta nu înseamnă că nu au fost incidente grave, cu urmări medicale. Culmea este că astfel de evenimente se produc începând de la primele ore ale dimineții. Adică nici la orele matinale lumea nu este mai atentă. Numai cine ajunge în spital și stă de vorbă cu persoanele care au fost victimele accidentelor rutiere își dă seama de amploarea acestora. Am stat de vorbă cu multă lume internată în spital ca urmare a producerii unor astfel de eveniment. Iar ceea ce au spus ei, este înfiorător. George S. ne-a declarat că a fost victima unui eveniment rutier provocat din vina altui șofer. “Era aproape miezul nopții. Eu eram în mașină cu patru persoane, iar la volan era un prieten. Din fericire a scăpat cu viață, dar toți suntem internați în spital. Am vrut să intrăm într-un sens giratoriu și șoferul avea prioritate. Am intrat cu cel mult 50 km/h. Am fost loviți din lateral cu o viteză foarte mare, de o altă mașină care nu a acordat prioritate. Și în acea mașină erau patru persoane. Din câte se pare, șoferul băuse, dar nu pot să spun cât de beat era. A ajuns și el la spital. Ne-am răsucit cu mașina de mai multe ori, iar apoi ne-am răsturnat. Uitați-vă în ce hal sunt. Și cred că o să merg la București pentru o nouă intervenție chirurgicală. Cine nu știe ce înseamnă să fii victima unui accident nu știe cum este. Ar trebui ca toți posesorii de permis de conducere să treacă pe la spital, să stea de vorbă cu răniții. Știu că ar părea o misiune aproape imposibilă, dar chiar cred că este necesar acest lucru.”, ne-a spus George. Am vrut să știm cum este în spital din gura unui om internat. El s-a arătat mulțumit și dezamăgit în același timp. “Ce să vă spun? Personalul medical este foarte atent cu noi. Ne fac tratamentul, ne fac investigațiile dar, din păcate, medicamentele sunt o problemă. Unele există în farmacia spitalului, altele nu. Iar acestea trebuie cumpărate. Știu că se spune că ulterior ne vom recupera banii, dar cine mai vine la spital după ce este externat? Eu unul nu o să mai vin! Și cred că nici alții”, a declarat George.
Unii șoferi nu cunosc semnele de circulație
Dacă ajungeți într-o intersecție circulată, veți constata că sunt șoferi care, indiferent din ce direcție circulă, intră fără a-și face probleme. Și fac acest lucru pentru că nu știu când anume ar trebui să cedeze trecerea. Iar asta înseamnă că oamenii nu au habar de semnificația semnelor de circulație. Dar nici nu vor să renunțe la permisul de conducere până la învățarea normelor legale. Și atunci se lasă cu astfel de evenimente. La finele săptămânii trecute, un astfel de eveniment a avut loc pe strada Andrei Mureșanu. Un alt eveniment s-a datorat unei manevre de mers cu spatele, iar altul în sensul giratoriu de la Agigea. Tot vineri seara, în zona farmaciei ,,Minifarm”, a avut loc un accident. În urma coliziunii dintre două mașini, una dintre ele a fost proiectată către stânga, pe sensul opus de mers, unde a intrat in coliziune cu un utilaj de asfaltat, ce era parcat şi cu un autoturism marca Renault, pe care l-a proiectat într-un autoturism BMW, ambele fiind parcate. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a două pasagere din autoturismul marca Dacia, dar şi a unui pieton, aflat între cele două autoturisme parcate.
Circulație fără permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice
Vineri seara, a fost surprins un conducător auto care nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Tot polițiștii au depistat un șofer care conducea sub influența băuturilor alcoolice. Tot băut era și un șofer care circula pe strada Baba Novac.
Ieri dimineață, un șofer a produs un accident rutier în care a fost implicat și un microbuz de transport persoane, care efectua curse pe linia 23. În urma acestui eveniment rutier, o pasageră din microbuz a fost rănită ușor.
Da, în acest week-end au fost multe evenimente rutiere, dar urmările nu au fost foarte grave. Adică nu a decedat nimeni. Dar … repetăm, urmările unui accident sunt de durată, iar aceasta costă timp, bani și uneori mai mult de atât.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!