Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN APM SA Constanța, a avut o întâlnire cu Airam Diaz Pastor, președintele MedCruise, ocazie cu care au stabilit o implicare sporită a reprezentanților portului Constanța pentru relansarea turismului de croazieră la scară mare în zona Mării Negre.
CN APM SA Constanța este membru cu drepturi depline al acestei asociații din 2007. Scopul întâlnirii l-a constituit promovarea portului și orașului Constanța pentru creșterea numărului de nave maritime de pasageri și implicit dezvoltarea sectorului turistic.
Recent, la Valletta, Malta, a avut loc cea de-a 52-a Adunare Generală a asociației MedCruise, ocazie cu care reprezentanții CN APM SA Constanța, au vorbit despre eforturile pe care compania le face pentru revitalizarea transportului cu nave de pasageri în Marea Neagră.
Portul Constanța deține din 2017 directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre și propune un plan de măsuri, împreună cu porturile Odessa, Burgas și Varna, astfel încât marile linii de croaziere să revină în Marea Neagră. Se propune adoptarea unor facilități fiscale, promovarea mai intensă pentru infrastructura de turism din România, Bulgaria și Ucraina.
Se are în vedere semnarea unei declarații comune, adresată liniilor de croaziere, prin care se încurajează revenirea acestora în zona Mării Negre începând cu sezonul 2019. Astfel, se evidențiază faptul că nu există evenimente cu impact negativ asupra navelor de pasageri, iar infrastructura portuară de care dispun porturile de la Marea Neagră vine în sprijinul dezvoltării acestui sector de turism. Nu în ultimul rând, se va anunța revenirea unor croaziere pentru care s-au făcut deja rezervări pentru anul 2019.
În cursul anului viitor se va organiza conferința MedCruise a porturilor de la Marea Neagră: Constanța, Odessa, Burgas și Varna, cu scopul dezvoltării până în 2021 a itinerariilor pentru navele de pasageri.
Anul viitor marile linii de croaziere vor analiza și testa toate condițiile oferite pentru navele de pasageri în portul Constanța. Pentru anul 2020, compania Azamara Club Cruises a făcut deja rezervări ferme pentru nava Azamara Journey.
În prezent sunt semnale clare că turismul de croazieră se va relua conform așteptărilor, deoarece nave maritime de pasageri cu capacitate mare și-au anunțat prezența în portul Constanța, în sezonul următor de croaziere.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta