La puțin timp de la prezentarea raportului inspectorilor de la Protecția Consumatorilor privind controalele efectuate în mai multe magazine Mega Image din Constanța, compania Ocean Fish SRL a transmis un punct de vedere. Informațiile au fost postate pe pagina de Facebook a companiei și vi le prezentăm în integralitate:
“În urma informațiilor apărute pe diverse platforme online de știri cu privire la unul dintre produsele comercializate de către compania Ocean Fish S.R.L., mai exact MATIAS salmon, ne considerăm datori tuturor consumatorilor din România cu următorul comunicat:
MATIAS este o rețeta care presupune folosirea exclusivă a heringului (nu există Matias din somon sau din altă specie de pește), este o rețetă originară din Olanda, fiind întâlnită și apreciată și în Germania, Polonia, Belgia, Suedia, Norvegia, Rusia.
Rețeta originală presupune o metodă de conservare a heringului din primele capturi ale sezonului, când acest pește este cel mai gustos și sănătos, de altfel, Matias hering provine din maagdenharing: hering virgin, la care femelele nu au apucat încă să producă ouă, spre deosebire de kuithareng, hering cu icre, al cărui gust este foarte intens și nu tocmai „popular”.
Heringul este unul dintre alimentele foarte bune pentru sănătate, ne ajută să rămânem rezistenți în fața bolilor, mai ales în sezonul rece. Conținutul bogat în proteine care sunt absorbite în organism în proporție foarte mare, aproape de 90%, grăsimi nesaturate și vitamine face ca heringul să fie o sursă unică de sănătate a organismului.
Datorită acestor calități nutriționale și pentru a încuraja consumul de hering, destul de nepopular în România, Ocean Fish a creat o gamă de fileuri de hering plecând de la rețeta tradițională de Matias (sărare ușoară, pește care are un anumit conținut de grăsimi), adăugând anumite arome pentru un plus de savoare.
Fileul de hering combinat cu un agent de maturare reproduce gustul fin de somon și nicidecum nu îl transformă în somon, eticheta produsului arătând clar rețeta ce stă la baza acestui produs: Matias salmon.
Din gama Matias fac parte următoarele produse Ocean Fish: Matias salmon, Matias salmon afumat, Matias cu usturoi, Matias clasic, Matias cu gogoșari, Matias afumat , Matias cu condimente.
Suntem o fabrică certificată IFS (Internațional Food Standard).
Acest standard generează astfel cel mai înalt nivel al calității și al transparenței in întreg lanțul alimentar de furnizare a produselor iar prioritatea companiei noastre este satisfacția clienților.”
Vă amintim și opinia șefului OPC Constanța privind modul în care s-a desfășurat controlul din magazinele Mega Image:
Mega Image vinde somon fără… somon. OPC, amenzi de 90.000 de lei!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta