Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Astăzi, ”Casa Soarelui” va trece în administrarea Consiliului Județean Constanța

Published

on

Astăzi, începând cu ora 15.00,  la sediul Guvernului va avea loc o ședință în cadrul căreia sunt incluse 18 proiecte  de hotărâre. La numărul 11 se regăsește cel care vizează Centrul de Îngrijire Paliativă ”Casa Soarelui”.

Concret iată cum sună acesta: ”Proiect de hotărâre privind actualizarea datelor de identificare şi valorii de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii-Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, precum şi trecerea acestuia în domeniul public al judeţului Constanţa”.

Reamintim că, în cursul anului trecut, Direcția de Sănătate Publică Constanța a transmis următorul comunicat de presă: ”În anul 2003, între Fundația Centrul de Ingrijiri Paliative “Casa Soarelui” și Directia de Sănătate Publică a Județului Constanța, a fost încheiat un contract de colaborare, pentru dezvoltarea serviciilor paliative la nivelul județului Constanța, activitatea desfășurându-se în imobilul situat pe strada Piatra Craiului din Constanța, imobil ce face parte din lista patrimoniului aflat în domeniul public al statului și în administrarea DSPJ Constanța.

În prezent, parteneriatul între cele două entități a încetat, după ajungerea la termenul limită stipulat în cadrul contractului. Pentru a putea derula un nou parteneriat, Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța a demarat, în anul 2017, procedurile de intabulare a patrimoniului, cu noua situație patrimonială, care a intervenit în noiembrie 2016, ca urmare a primirii în administrare a terenului in indiviziune cu proprietatea publică a statului.

Advertisement
usr

În prezent, așteptăm eliberarea documentului de intabulare, iar ulterior, după obținerea acestuia, vom face demersurile necesare pentru emiterea unei hotărâri de guvern, care să permită demararea unei licitații publice pentru concesionarea/inchirierea terenului și clădirii. Până la obținerea tuturor documentelor necesare demararii unei licitații, precizăm faptul că este în curs de autorizare un Centru de îngrijiri paliative, care va avea un număr de 49 paturi și va funcționa în contract cu CJAS Constanța, în aceleași condiții în care a funcționat Centrul de îngrijiri paliative”.

Pe data de 13 aprilie a.c., Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, declara pentru „Ordinea.ro” că au fost semnate documentele privind proiectul de prin care clădirea Casa Soarelui va intra în administrarea CJ.

„Astăzi, la Ministerul Sănătății au fost semnate documentele pentru Casa Soarelui. Ar trebui să intre pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern”, a spus șeful CJ Constanța pentru ziarul nostru.

Amintim că în acest an, președintele Țuțuianu a lansat promisiunea de a obține urgent aceste documente și a repune în circuit clădirea în cadrul căreia vor fi tratați bolnavii de cancer din județul Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions