Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat pentru 21 iunie decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual.
Potrivit News.ro, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu. Liviu Dragnea şi-a susţinut ”cu tărie” nevinovăţia, spunând că nu a comis niciuna dintre presupusele fapte pe care ”DNA le-a aruncat în rechizitoriu”.
Magistraţii instanţei supreme amână astfel pentru a treia oară pronunţarea sentinţei în acest dosar.
În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat ”cu tărie” nevinovăţia pentru că nu a comis niciuna dintre faptele ”pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. Întrebat ce părere are despre pedeapsa de şapte ani şi jumătate de închisoare solicitată de procurori, Dragnea a spus: ”DNA-ul pentru mine vrea pe viaţă”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta