Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Numai ieri, polițiștii locali au dat 111 amenzi pentru cei prinși fără bilet în autobuzele RATC

Published

on

În data de 03.07.2018, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protecția mediului, depistarea persoanelor care circulă cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil, depistarea persoanelor fără adăpost ori care apelează la mila publică, depistarea persoanelor care au în proprietate animale de companie, câini periculoși ori agresivi și care nu-și îndeplinesc obligațiile legale cu privire la deținere cât și salubritate, activități de comerț ilicit, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, modului în care se intervine în domeniul public etc.

În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 271 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.850 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus, si vom enumera cu titlu de exemplu câteva din faptele antisociale depistate:

În domeniul circulației pe drumurile publice au fost aplicate 65 amenzi contravenționale pentru staționări/opriri neregulamentare pe principalele artere/ bulevarde din municipiului Constanța, 111 abateri pentru lipsa titlului de calatorie valabil in mijlocul public de transport in comun, 1 sancțiune pentru nerespectarea normelor privind executarea de lucrări tehnico edilitare etc.

În domeniul protecției mediului, activității comerciale și disciplinei in construcții și afisajului stradal au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru: executarea de lucrări de construcții făra a deține autorizatie , nerespectarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanta, acte de comerț ilicit pe plaja, desfășurarea activității comerciale fără a deține autorizație/ aviz de program de funcționare  etc.

Advertisement
usr

În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța. Tot, marți, 03.07.2018, lucrătorii instituției Direcției Generale Politia Locală au acționat pentru pregătirea și implementarea măsurilor de siguranța publica ce se vor lua in cadrul Festivalului Neversea. Pe toată perioada festivalului vor fi mobilizați in dispozitiv 55 de polițiști locali având in dotare 12 autospeciale care vor asigura un climat de liniște publica a participanților la cel mai așteptat eveniment al verii. Participantii la festival sunt sfătuiți sa folosească mijloacele de transport in comun, dacă aleg folosirea autovehicului propriu recomandam pentru fluidizarea traficului rutier recomandam respectarea indicațiilor forțelor de ordine.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions