Opt cluburi de noapte din Mamaia au fost controlate de inspectorii antifraudă, în intervalul 30.04 – 01.05. Controlul a vizat respectarea obligaţiei de emitere a bonurilor fiscale. Au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, suma totală a amenzilor fiind de 134.000 lei, iar ca măsuri complementare au fost suspendate 2 cluburi şi s-au efectuat 6 confiscări de numerar în valoare totală de 25.541 lei.
Reprezentanţii celor două cluburi suspendate nu erau la prima abatere, în ultimele 24 de luni au mai fost sancţionaţi pentru neemiterea bonurilor fiscale. Operatorii economici se vor prezenta la sediul Direcţiei Generale Antifraudă Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Cele 8 cluburi au avut, într-o singură noapte, încasări fiscalizate de 1,8 milioane de lei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta