Miercuri, 18 iulie 2018, la Școala gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica”, va avea loc proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ la care s-au înscris 238 de candidați.
Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10.00, durata de redactare a lucrării fiind de patru ore, iar accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 8.00 – 8.45, pe baza actului de identitate.
În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro marți, 24 iulie 2018, urmând ca în perioada 24-25 iulie să se înregistrează contestațiile, iar vineri, 27 iulie a.c., să fie afișate rezultatele finale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta