La data de 18 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au identificat în flagrant delict 5 minori, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, toți din municipiul Tulcea, județul Tulcea, bănuiți de comiterea faptei.
Astfel, în jurul orei 19:30, polițiștii au surprins doi minori, în timp ce încercau să sustragă bunuri din incinta unei camere de hotel, din stațiunea Mamaia, alți trei fiind prinși în fața hotelului, în timp ce încercau să fugă.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia continuă cercetările sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt calificat, minorii fiind internați în Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii Constanța.