În urmă cu puțină vreme, în localitatea Independența din județul Constanța a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea foarte gravă a unei persoane. Potrivit primelor informații pe care le avem, un bărbat de 50-60 de ani a fost lovit de o căruță și este inconștient.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale serviciului de Ambulanță și Poliției Rutiere.
Vom reveni cu informații.
Și elicopterul SMURD s-a deplasat la Independența pentru a prelua accidentatul. Potrivit Serviciului de Ambulanță, pacientul era căzut lângă căruță și se pare că a fost lovit de cal. Rănitul, care are 60 de ani, a fost preluat în comă de către elicopter și transportat rapid la spitalul județean Constanța.
Update: Potrivit IPJ Constanța, în localitatea Independența, pe o stradă din zona centrală, un pieton, în vârstă de 57 ani, a fost lovit de o căruță.
Victima a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Constanța în stare gravă. În aceste momente, polițiștii din cadrul Biroului Mangalia efectuează cercetări la fața locului.
Update2: Potrivit IPJ Constanța, conducătorul atelajului hipo are 36 de ani și este din Botoșani. Acesta se deplasa dinspre satul Movila Verde către Dumbrăveni, a scăpat de sub control vehiculul cu tracțiune animală, moment în care a surprins și a accidentat puternic un bărbat, ce se deplasa pe marginea carosabilului.
A fost întocmit dosar penal pentru vatamare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta