Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Adrian Bîlbă va susține concurs pentru un nou mandat la conducerea CMSN Constanța

Published

on

Adrian Bîlbă, manager al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii își încheie în aceste zile mandatul de cinci ani. De-a lungul acestor ani, a avut rezultate spectaculoase, atât financiare, cât și educaționale. Tocmai din acest motiv, el își dorește să susțină examenul pentru a-și continua activitatea de manager al Delfinariului, Planetariului, Acvariului și Microrezervației.

”Chiar dacă au fost probleme, așa cum e normal să fie într-o instituție de talia CMSN, colaborarea cu președintele CJC e mai strânsă decât a fost vreodată, în ultimii doi ani, situație care a dus la rezultate vizibile. Avem un delfinariu de 1300 de locuri funcțional, proiect care stagna până la venirea noii conduceri, un spectacol foarte atractiv cu leii de mare, un acvariu modernizat, un planetariu de nivel european și multe alte proiecte în lucru. Și tocmai pentru că lucrurile au intrat pe un drum constructiv, mi-ar plăcea să-mi continui munca pe care am început-o.”, a precizat Adrian Bîlbă.

Consiliul Județean Constanța urmează să stabilească data concursului pentru funcția de manager. Până la organizarea acestuia, consilierii îl vor mandata pe Adrian Bîlbă să ocupe funcţia de director general interimar. În ședința CJC din data de 27 iulie se regăsesc trei proiecte referitoare la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, iar unul dintre acestea vizează aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului lui Adrian Bîlbă.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions