Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Două aeronave decolează azi spre Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor catastrofale

Published

on

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat că două aeronave urmează să decoleze miercuri de pe Baza 90 în sprijinul autorităţilor din Grecia, ţară care se confruntă cu un val de incendii.

Potrivit MApN, citat de Agerpres, cele două aeronave vor decola în jurul orei 10,00. Este vorba despre o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, şi despre un aparat de zbor C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, care coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate.

”Noi suntem pregătiţi în momentul de faţă să decolăm de pe Baza 90. Discutăm despre un avion specializat în stingere de incendii, este un avion Hercules pentru sprijin logistic, de 20 de militari, care deservesc aceste aeronave. Suntem aproape pe final cu aceste proceduri pe care trebuie să le îndeplinim. De asemenea, suntem în legătură directă cu colegii din Grecia, am avut o nouă discuţie în această dimineaţă cu ministrul Apărării elen, spunându-i că suntem pregătiţi să zburăm spre Grecia”, a declarat Fifor, la Digi24.

Ministrul Apărării a precizat că, deocamdată, acesta este sprijinul pe care România îl pune la dispoziţia Greciei.

Advertisement
usr

”În cazul în care e nevoie de mai mult, cu siguranţă, vom fi alături de colegii noştri eleni”, a spus Fifor, menţionând că cei 20 de militari se vor ocupa de operarea celor două aeronave.

El a arătat că miercuri dimineaţă a informat-o pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre această misiune.

Marţi, Mihai Fifor a avut o serie de convorbiri telefonice cu omologul elen, Panos Kammenos, despre situaţia de urgenţă din zona Attica, în urma incendiilor devastatoare manifestate în ultimele zile, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, pe care l-a asigurat de întreaga disponibilitate a Armatei României de a interveni cu forţe şi mijloace în sprijinul celor care acţionează la faţa locului.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions