În cursul zilei de azi, în urmă cu puțină vreme, pe Autostrada Soarelui, cu sensul de mers înspre Constanța, la km 170 a avut loc un eveniment rutier. Un autoturism a pătruns în parapetul separator de sensuri iar o persoană a fost rănită. Este vorba despre o tânără de aproximativ 20 de ani, care s-a ales cu mai multe escoriații și cu arcada spartă. Nu este exclus ca șoferul să fi adormit la volan.
La fața locului au fost solicitate echipaje ale serviciului de Ambulanță și Poliției Rutiere.
Știre în curs de actualizare.
Update: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism, circulaţia rutieră pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară îngreunat (doar pe banda numărul 1) la km 170, în zona localităţii Medgidia, în judeţul Constanţa. Potrivit primelor date, o persoană a fost rănită.
Având în vedere că pe tronsonul kilometric 65 – 105 al autostrăzii traficul se desfăşoară în condiţii de ploaie torenţială, sfătuim conducătorii auto să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu efectueze manevre riscante în trafic.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta