Secretariatul Guvernului a anunțat, prin intermediul unui comunicat remis redacției că, joi, 02 august 2018, a fost adoptată hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanța de către Jeacă Dumitru.
De asemenea, aceeași sursă transmite și că, în același cadru, a fost adoptată și hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către Jeacă Dumitru.
Cu mâna pe Biblie, “forțat” de primarul Constanței
Vineri, 03 august 2018, noul prefect al județului Constanța, Dumitru Jeacă, a depus jurământul.
Advertisement
În cadru solemn, cu intonarea imnului național al României, de față cu șefii direcțiilor din cadrul Instituției Prefectului județului Constanța, dar și cu șefii de instituții deconcentrate și parlamentari, Dumitru Jeacă a depus jurământul. În imaginile pe care vi le prezentăm și sperăm că are drept scuze emoțiile, noul prefect a uitat că jurământul se depune cu mâna pe Biblie. Ajutorul său a fost primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.
Vă lăsăm să analizați imaginile care deja au stârnit comentarii diverse pe rețelele de socializare.
“Nu vă ascund problemele de la Insituția Prefectului”
Declarația îi aparține secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Chirică. Acesta a coordonat evenimentul de vineri, de la Constanța, din partea Guvernului României.
Advertisement
Chirică susține că vor urma schimbări la serviciul de pașapoarte și și-a exprimat speranța că Dumitru Jeacă este “liantul perfect” pentru problemele pe care județul Constanța le are și pe care reprezentantul MAI susține că nu dorește să le ascundă.
Iată declarația completă:
Prieteni, dar fără să-i știe numele de familie corect
Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, și-a exprimat în dese rânduri părerea pozitivă vizavi de activitatea subprefectului (până ieri) Dumitru Jeacă. Astăzi, șeful administrației județene a transmis și faptul că sunt prieteni. În schimb, dovedește că nu îi cunoaște numele în mod corect. Numele noului prefect este Jeacă, NU Jeaca, domnule Țuțuianu.
Advertisement
Făgădău, omul cu biblia
La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, “omul cu biblia” – dacă îl putem numi așa, a vorbit despre echilibru, dialog, cooperare între toți decidenții locali. Totodată, primarul Constanței i-a multumit fostului prefect Ioan Albu pentru colaborare.
Cu discursul pregătit acasă
Advertisement
Cel care a avut ultimul cuvânt a fost chiar noul prefect. Dan Jeacă a venit cu discursul pregătit acasă și a transmis următoarele:
Altfel, Dan Jeacă susține că principala mare problemă a județului Constanța este legată de fondul funciar, aceeași problemă cunoscută, discutată și analizată de ani de zile, dar pentru care niciun prefect nu a venit cu soluții concrete. Așteptăm deciziile noului numit în fruntea insituției care reprezintă activitatea Guvernului în teritoriu.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!