Primăria Municipiului Constanța continuă operațiunea de dezinsecție în oraș. În această seară se acționează, începând cu ora 21:00, în parcul Tăbăcărie, Satul de Vacanță și în cartierul Faleză Nord, iar mâine în stațiunea Mamaia și cartierele Palazu Mare și Tomis Plus. În zilele următoare, pe rând, vor fi acoperite toate zonele orașului.
Acțiunile de dezinsecție au drept scop menținerea unui nivel scăzut al densității insectelor de disconfort, precum și eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.
Substanţa folosită este biodegradabilă și este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti, având o sferă largă de acţiune destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, căpușe, gândaci și furnici).