Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat astăzi, 9 august 2018, contractul de finanțare pentru proiectul “Monitorizarea și protejarea în comun a mediului înconjurător în Bazinul Mării Negre 2014-2020” – Promovarea coordonării protecției mediului și reducerea în comun a deșeurilor marine în Bazinul Mării Negre.
Acest proiect are ca parteneri Consiliul Județean Constanța, Consiliul Raional Ungheni – Republica Moldova și Asociația Bulgară pentru Transferul Tehnologiei și Inovației. Proiectul urmărește prevenția, monitorizarea, colaborarea transfrontalieră și dezvoltarea capacităților de intervenție în bazinul Mării Negre, în ceea ce privește riscurile legate de mediu. Valoarea totală este de peste 720.000 euro. Din această sumă, Consiliului Județean Constanța îi revin circa 370.000 euro. Durata de implementare este de 24 luni.
“Protecția Mării Negre trebuie să reprezinte interesul comun al tuturor autorităților și instituțiilor abilitate, mai ales a celor din zona litorală. Acest proiect este o dovadă a colaborării atât dintre instituțiile romanești, cât și dintre trei state. Ne dorim ca împreună cu partenerii bulgari și cu cei moldoveni să reușim să generăm proiecte de succes ce au ca scop protejarea eficientă a resurselor naturale”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
În cadrul proiectului vor fi achiziționate utilaje și echipamente specifice precum un buldoexcavator, un sistem de monitorizare a parametrilor de mediu și a unor servicii de dezvoltare a unei platforme online pentru publicarea datelor. De asemenea, proiectul prevede și dezvoltarea unei aplicații educative pentru tineri, prin care se puncteaza importanța protejării mediului.
Toate aceste achiziții vor duce la eficientizarea acțiunilor de prevenție a poluării din Marea Neagra.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta