Ziua de azi a fost una neagră pe malul mării din cauza valurilor foarte mari, a curenților foarte puternici și a teribilismului unora dintre turiști, care au ignorat semnalele transmise de către salvamari și s-au aventurat în largul mării, de unde au fost trași și mai adânc în apă.
În toate stațiunile de pe litoral a fost arborat steagul roșu, care interzice baia în apele mării, dar cu toate astea a fost plin de turiști în apă.
Dacă ceva mai devreme vă spuneam că șapte persoane fuseseră salvate de către ambarcațiunile Targa, acum avem un alt bilanț, din păcate mult mai trist. Între timp, o persoană și-a pierdut viața, iar alta este căutată.
Potrivit serviciului de Ambulanță, în Eforie Nord, în dreptul Debarcaderului, au fost scoși din apă doi pacienți conștienți, stabili care vor fi preluați de 2 echipaje Saj cu asistent. De asemenea, a fost scos și un pacient de 40 ani, în stop la care s-a efectuat protocolul de resuscitare. Din păcate nu a răspuns la protocol și a fost declarat decedat.
Din păcate, am ajuns deja la un număr de 15 persoane care și-au pierdut viața în apele mării și o persoană dispărută.
Șapte persoane, la un pas să-și piardă viața în mare… Azi, până la această oră
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta