Conecteaza-te cu noi

Politica

Un consilier local PSD din Hârșova și-a pierdut mandatul cu bună știință: “E foarte bine cum a dat Dumnezeu”

Published

on

Orașul Hârșova se află, din nou, în mijlocul unui scandal. Un consilier local din partea Partidului Social Democrat și-a pierdut mandatul. … Regia pare perfectă, însă alesul local ascunde în spatele unui oftat multe situații care ne-ar duce la un plan bine pus la punct.

Astfel, luni, Consiliul Local al orașului Hârșova a consemnat încetarea mandatului consilierului local Vladimir Fricățel din partea Partidului Social Democrat.

Fricățel este nimeni altul decât fostul manager interimar al Spitalului Orășenesc din Hârșova, numire făcută cu girul primarului Viorel Ionescu și cu incompatibilitatea în mâini, dar care a știut bine faptul că, dacă nu se prezintă la trei ședințe ordinare consecutive ale forului din care face parte, își pierde mandatul. Așa a și făcut!

A oftat și a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

“Sunt motive, probleme… ca peste tot. Chiar și așa, e foarte bine cum a dat Dumnezeu.”

Pentru a înțelege mult mai bine încrengăturile de la nivelul administrației orașului Hârșova, vă invităm să citiți și:

Primarul Hârșovei ține sub preș incompatibilități grave, în așteptarea prescrierii

Important de precizat este că PSD îl trimite în Consiliul Local, conform listei pe care formațiunea politică a propus-o la alegerile locale, pe Viorel Romulus Ionescu. “Gurile rele” susțin pentru “Ordinea.ro” că social democratul nu este pe placul tizului de pe scaunul de primar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions