Conecteaza-te cu noi

Actual

În doar o săptămână, polițiștii locali au dat peste 1700 de amenzi! Vezi pentru ce

Published

on

În perioada 13.08.2018-19.08.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au făcut verificări în teren și au aplicat o mulțime de amenzi.  Potrivit unui comunicat de presă, am aflat că s-au dat 1752  de amenzi contravenționale în valoare totală de  381.735 lei.

În aceeași perioadă a anului trecut, au fost doar 251 de amenzi, înregistrându-se diferențe procentuale de +598.01%.

Redăm cu titlu de exemplu faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 237 ( 28 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 268 (69 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș și în Stațiunea Mamaia;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 661( 50 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) fapte antisociale legate de menținerea curățeniei;
• Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere: 4 ( 4 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 410 ( 0 amenzi contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 130 (8 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit desfășurate pe plaja din Stațiunea Mamaia, Modern, 3 Papuci, dar și în perimetrul pietelor agroalimentare constănțene Tomis 3, Brotăcei, Cireșica, Piața Griviței ori activități de prestări servicii în locuri neautorizate prin închirierea bunurilor imobile în vederea obținerii unor foloase materiale în mod ilicit;
• HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 8 (2 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;

De asemenea, în perioada menționată, polițiștii locali au constatat o infracțiune prevăzută de art.214 Codul Penal „ Exploatarea cerșetoriei” și a fost indisponibilizată suma de 147 de lei.
În acest caz au fost întocmite actele prevăzute de lege în vederea sesizării instituției abilitate competente în continuarea cercetărilor.
Activitățile de verificare și control se vor în continuare, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions