La Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române din Babadag s-a desfăşurat ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional PLATINUM EAGLE 18.2.
100 de militari din cadrul Batalionului 341 Infanterie “Constanţa” și Regimentului 307 Infanterie Marină se vor instrui în comun cu aproximativ 230 de militari din Bulgaria, Georgia, Ucraina, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, la Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române, din Babadag, judeţul Tulcea, în cadrul modulului de pregătire PLATINUM EAGLE 18.2, parte a exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 18 (BSRF 18), în perioada 27 august – 8 septembrie.
BSRF este un exerciţiu anual – condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa – care se desfăşoară în zona Mării Negre, Balcani şi în regiunea Caucazului şi are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate ale forţelor armate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta