În cursul zilei de azi, la sediul Administrației Porturilor Maritime SA a avut loc o întâlnire extrem de importantă, la care au participat ministrul transporturilor, Lucian Șova și directorul APMC, Dan Nicolae Tivilichi.
Potrivit unui comunicat de presă al APMC, Organismul Intermediar de Transport al Programului Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, prin ministrul Transporturilor, Lucian Șova și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin directorul general Nicolae Dan Tivilichi, au semnat, azi, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, contractul de finanțare pentru proiectul de investiții „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimii șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța”.
Valoarea proiectului, conform cererii de finanțare, este de 227.625.944 lei, din care valoarea finanțată din fonduri europene de 140.259.517 lei, aproximativ 30,5 milioane EUR .
În cadrul proiectului “Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimii șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța” se vor realiza următoarele obiective:
Dragaj investițional pentru eliminarea deficiențelor de adâncime și creșterea siguranței navigației în 17 zone aferente danelor și șenalelor de acces precum și bazinelor de manevră.
Asigurarea stabilității cheurilor din portul de lucru afectate de procesul de adâncire a portului de lucru de la 7 metri la 9 metri.
Livrarea și punerea în funcțiune a sistemului hidrografic (inclusiv a navei de cercetare) pentru urmărirea și calcularea volumelor dragate în port.
Perioada de implementare a proiectului este de 61 luni, până la data de 30.06.2023.
Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta