Astăzi, 02.09.2018, începând cu ora 14.00, s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanța (CLCB), convocată de prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, la propunerea directorului executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Diana Cristescu.
În urma confirmării prezenței focarelor de PPA în localitatea Oltina, comuna Oltina și în localitatea Saraiu, comuna Saraiu, s-au prezentat de către DSVSA, Notele de fundamentare și Planurile de măsuri. În urma analizei acestora, DSVSA a propus aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele două localități (Oltina și Saraiu).
Totodată, DSVSA a supus aprobării prin vot deciziile de aplicare a măsurii excepționale de ucidere preventivă și Planurile de măsuri ce trebuie adoptate, care cuprind responsabilități concrete pentru toate instituțiile/forțele implicate. La ședință au fost invitați primarii localităților afectate. Efectivele de jandarmi, cele polițienești și ale MApN vor acorda sprijin pentru derularea în bune condiții a măsurilor dispuse, iar Comitetele locale de sprijin, conduse de primarii localităților afectate, vor participa la activitatea de ecarisare.
Prefectul județului, Dumitru Jeacă a convocat totodată și Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice și a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.
Echipele se vor prezenta în data de 03.09.2018 la primăria Oltina în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta