Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Vrei o carieră în Poliția Română? Sunt scoase la concurs 168 de posturi

Published

on

168 de posturi în Poliția Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităților de poliție care au scos posturile la concurs, până pe 13 septembrie 2018.

Persoanele care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 168 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă.

Din totalul acestora, 159 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar 9 posturi urmează a fi ocupate prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofițer (136), cât și de agent (26) și personal contractual (6).

Sunt scoase la concurs posturi în domeniile: criminalistică, securitate informatică, operațiuni speciale, analiza drogurilor, C.B.R.N.e, psihologie, sociologie, comunicare și relații publice, medicină veterinară, logistică, achiziții publice, implementarea proiectelor, financiar, poliție rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, resurse umane, securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Advertisement
usr

Înscrierile se fac la sediile unităților de poliție care au scos posturile la concurs, până la data de 13 septembrie 2018. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici – https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe site-urile unităților teritoriale de poliție – https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions