Politica
Iată pe cine vede vicepreședintele CJC, Daniel Learciu, vinovat de excluderea sa din ALDE
Published
6 ani agoon
De-a lungul timpului, am avut posibilitatea să aflăm detalii din interiorul anumitor formațiuni politice – de fapt, cred că toate au intrat în aceeași oală – de-abia DUPĂ ce vreun membru care a avut putere mai mare în partid, eventual a fost câte un șef-șefuleț … a fost dat afară sau a plecat de unul singur. Iar ulterior acestor plecări, a încercat să explice cum au stat DE FAPT lucrurile în acel partid.
În acest fel, ne-am putut face imagini cât de cât corecte vizavi de realități existente în cadrul anumitor formațiuni. Ultimul scandal de acest gen a avut în prim-plan pe vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, nimeni altul decât Daniel Learciu. Evident, conflictul nu a vizat CJC, ci formațiunea politică ALDE, din care provine Learciu. Iată ce comunicat detaliat a oferit tuturor:
”Stimați colegi, prieteni și susținători,
Astăzi 10 septembrie 2018 rememorăm cu tristețe o lună de zile de la evenimentele violente din Piața Victoriei și țin să menționez cu toată fermitatea că sunt de partea libertății de opinie, de partea celor care consideră că libera exprimare într-un stat suveran este o prioritate obligatorie condamnând în acest fel reprimarea brutală a manifestației pașnice din 10 august 2018. Consider că în acest caz trebuie să fie demascați adevărații vinovați și aduși în fața justiției pentru a nu se mai repeta niciodată astfel de evenimente represive și total nedemocratice!
Prin această scrisoare deschisă, redată sub forma unui manifest public de revoltă personală, vreau să lansez un semnal de alarmă asupra situației reprobabile existente în acest moment în cadrul organizației ALDE Constanța și asupra faptului că, valorile statutare, legale, morale și principiile liberale au fost în mod brutal călcate în picioare de către oameni cu interese obscure, care au deturnat și conduc acum această organizație politică, doar în interes personal și pentru beneficii imediate!
Săptămâna trecută am fost informat cu privire la așa-zisa “excludere” a mea din ALDE Constanța, excludere realizată cu încălcarea gravă a statutului și a tuturor reperelor legale existente în acest sens.
Această acțiune este dovada clară a atitudinii dictatoriale exprimată de nenumărate ori de deputatul Andrei Gerea care a avut în plan dobândirea totală a puterii în ALDE Constanța și punerea organizației de partid în slujba intereselor personale ale domniei sale și a grupului din care acesta face parte.
Mai mult decât atât, vă aduc la cunoștință faptul că, odată cu câștigarea unui scor foarte bun la alegerile locale parțiale din noiembrie 2017, domnul deputat Andrei Gerea, împreună cu mâna lui dreaptă, secretarul coordonator Claudiu Ceti, sesizând trendul ascendent al acestui partid pe plan local, au început negocierile personale pentru a-și pune oamenii în funcții cheie la conducerea unor instituții cu un buget generos, instituții subjugate influenței politice ale deputatului Andrei Gerea!
În momentul în care conducerea ALDE Constanța reprezentată de Andrei Gerea și Claudiu Ceti, au întâmpinat o fermă și vehementă opoziție din partea mea, au procedat în mod accelerat la schimbarea mea din funcție și aducerea imediată a omului de încredere al lui Andrei Gerea, nimeni altul decât Directorul Comercial al Oil Terminal – Gabriel Daraban.
După acapararea Organizației Municipale a ALDE Constanța, și văzând în atitudinea și deciziile mele politice, un adversar redutabil, pentru că tot ce am făcut a fost cu respectarea legii, respectarea colegilor și respectarea statutului acestui partid, Andrei Gerea împreună cu Ceti Claudiu, au procedat în grabă la elaborarea unui plan de excludere a mea din ALDE Constanța pentru a-și acoperi faptele reprobabile pe care le-au comis, eu fiind singurul obstacol în calea lor!
Ducând raționamentul și argumentația într-un spectru cât se poate de just, acțiunea de îndepărtare a mea din organizația ALDE Constanța, a avut la bază următoarele aspecte semnalate de mine în cadrul multor ședințe de partid:
- după cum s-a stabilit inițial Alegerile Interne Statutare, trebuiau finalizate până cel târziu luna iunie 2018 – domnul Andrei Gerea a întârziat cu bună știință producerea acestui eveniment și nu s-a implicat absolut deloc în organizarea și demararea acestora, arătând mereu o atitudine ostilă, și de nepăsare crasă. Vina pentru faptul că aceste alegeri la care mambrii ALDE au pus suflet și multă muncă nu s-au înfăptuit nici până la acest moment, este vina exclusivă a domnului Andrei Gerea care s-a opus în mod repetat, încercând în acest fel să împiedice alegerea unor lideri puternici în structura de conducere a partidului, lideri care i-ar fi putut știrbi autoritatea și controlul.
- relația de vasalitate pe care a afișat-o de la bun început în negocierile cu partenerii de guvernare a dus în ultimii 2 ani la prăbușirea organizației ALDE Constanța din punct de vedere al capitalului uman, lucru ce demonstrează clar o înțelegere subterană realizată de conducerea ALDE Constanța – reprezentată de Andrei Gerea și partenerii politici locali, înțelegere care a umilit practic membrii ALDE, aceștia fiind mereu tratați ca niște “slugi docile” și nicidecum ca parteneri liberali de coaliție!
- implicarea directă și toxică a domnului Andrei Gerea în deciziile Consiliului Județean Constanța, deși acesta nu are practic nicio legătură cu Județul Constanța, nefiind locuitor al urbei și necunoscând în detaliu problemele orașului sau ale județului, a dus la tensionarea relațiilor de colaborare în cadrul CJC Constanța și modificarea balanței forțelor de decizie, în timp ce proiectele și acțiunile ALDE Constanța au fost practic ignorate!
- aducerea unui nou președinte de partid, tocmai de la Argeș, ingnorând capitalul uman al membrilor din Constanța prin impunerea într-un mod total discreționar a unui om din afara partidului, personaj care nu a muncit alături de membrii vechi și nu și-a adus aportul cu nimic la creșterea organizației, arată în mod categoric interesele personale ale grupului constituit de Andrei Gerea pentru preluarea totală a organizalției ALDE de la malul mării. Declinul organizației ALDE Constanța a început odată cu numirea lui Andrei Gerea, personaj care a urmărit doar să-și promoveze interesele meschine, atât cele personale cât și cele de grup, și a trădat valorile liberale încălcând în mod flagrant statutul partidului pentru a putea astfel pune mâna pe toate resursele politice locale!
Fiind conștienți de susținerea și simpatia pe care am dobândit-o din partea majorității membrilor organizațiilor de partid, organizații pe care le-am înființat în tot județul și municipiul Constanța, eliminarea mea ALDE a devenit o prioritate imediată a domnului Gerea, pentru a putea deține astfel controlul absolut.
Aportul negativ adus de Andrei Gerea în cadrul organizației ADLE Constanța s-a abătut asupra tuturor membrilor de bună-credință, producând nemulțumire, dezbinare și revoltă, ostilizându-i și îndepărtându-i unii de alții.
Vreau să subliniez în mod categoric că mă delimitez ferm și vehement de tot ceea ce reprezintă această grupare de indivizi cu interese obsecure care s-au infiltrat în viața politică locală, subjugând în interes propriu organizația ALDE Constanța.
Singurul lucru pe care l-am făcut mereu a fost să respect legile acestei țări și să mă asigur de păstrarea principiilor legale, să apăr valorile liberale, valori ale toleranței, ale liberei exprimări și ale libertății individuale, valorile umane și cele ale bunului-simț!
Vă anunț pe această cale că nu voi rămâne indiferent la acest joc murdar purtat de Andrei Gerea, Ceti Claudiu și acoliții lor și mă voi lupta cu dârzenie pentru lege, dreptate și adevăr!
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!