Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Boeru nu-şi recunoaşte nicio culpă în afacerea “Ţeapa Olandeză”. Proiectul European al plajelor extinse s-a încheiat cu semne de întrebare

Published

on

Proiectul european al extinderii plajelor s-a încheiat în mod triumfalist, printr-o conferinţă organizată, ieri, la Constanţa, de compania Romair Consulting SRL, cea care a asigurat consultanţa şi a reprezentat în mod oficial interesele beneficiarului lucrărilor, Compania Naţională Apele Române. Preşedintele Romair, fostul general de aviaţie Gheorghe Boeru, a realizat o prezentare, şnur, a detaliilor tehnice ale proiectului, dar s-a încurcat, grav, în explicaţii, atunci când ziariştii prezenţi la conferinţă i-au adresat întrebări despre neregulile cunoscute deja sub denumirea generică „ţeapa olandeză”. Boeru a dat din colţ în colţ, a schiţat grimase specifice oamenilor depăşiţi de situaţie, l-a luat pe „nu ştiu” în braţe şi a făcut referiri la lege… aşa, în generalitatea ei, fără număr, fără articol, fără prevederi exprese.

Grigore Comănescu acuză: am fost ţepuit cu un milion de euro

grigore-comanescu-1Momentul de maximă tensiune al conferinţei a fost atins atunci când Grigore Comănescu, patronul Comprest Util SRL Constanţa, prezent la conferinţa de închidere a proiectului, a susţinut că societatea sa a fost ţepuită cu un milion de euro de consorţiul care a derulat oficial proiectul de reabilitare a plajelor, format din compania olandeză Van Oord şi SCT Bucureşti SA, o firmă a controversatului om de afaceri Horia Simu. Consorţiul a încasat fondurile europene, în mare parte în baza prestaţiilor Comprest Util, însă a „uitat” să achite materiale livrate şi puse în operă, în valoare de aproape un milion de euro. Licenţele internaţionale de certificare a betoanelor şi prefabricatelor au aparţinut Comprest Util. Toate acropodele utilizate în proiect, de la Mamaia la Eforie Nord, au fost livrate de Comprest Util. În plus, compania constănţeană a executat în mod direct digurile marine din sectoarele Tomis-Nord şi Tomis-Centru. La sfârşitul anului 2015, în graba de a se întocmi cererea de rambursare a finanţării europene, care nu putea fi depusă decât până la 31 decembrie, consultantul a semnat procesul-verbal prin care Van Oord şi SCT au predat beneficiarului întreaga lucrare, fără a verifica dacă acest consorţiu deţinea în proprietate bunurile predate. Aşa cum intuiţi, Van Oord şi SCT au predat şi bunuri care nu le aparţineau şi asupra cărora nu avea încă niciun drept. Ca dovadă, în contractul pe care îl derulau cu Comprest Util se arăta negru pe alb că Van Oord devine proprietarul materialelor livrate şi puse în operă de compania constănţeană abia după achitarea contravalorii acestora. Neachitând ultimele instrucţionări de plată de aproape un milion de euro, Van Oord nu era proprietarul bunurilor. Dar consultantul nu a verificat acest lucru şi a semnat pentru primirea lor. După ce s-au văzut cu sacii în căruţă, olandezii au refuzat să mai achite milionul de euro, către societatea care a livrat materialele.

Boeru s-a încurcat în explicaţii, iar şefii Van Oord au tăcut mâlc

Gheorghe-Boeru-3Gheorghe Boeru a respins orice consideraţii referitoare la neglijenţa sa, precizând că s-a ocupat doar de detaliile tehnice ale proiectului. Acesta a calificat problemele în discuţie ca fiind de natură comercială. În mod surprinzător, el a afirmat că a luat cunoştinţă despre participarea Comprest Util la realizarea proiectului abia la începutul conferinţei, în urma unei discuţii sumare cu Grigore Comănescu. Însă, pe de altă parte, a afirmat că a verificat certificatele internaţionale de calitate a materialelor… care erau emise, aşa cum am arătat, pe numele Comprest Util. De asemenea, a afirmat că a verificat situaţiile de lucrări… care au fost realizate, în parte, chiar de Comprest Util. Atitudinea nesinceră a lui Boeru a culminat cu afirmaţia că ar fi putut să-l sfătuiască pe Grigore Comănescu să încheie un alt tip de contract cu Van Oord şi SCT, fapt care trăda încă o dată că ştia exact natura raporturile juridice ale părţilor. Trebuie să precizăm că, deşi a executat de facto lucrările din două sectoare ale plajei, Comprest Util a avut rolul formal de furnizor de materiale cu punere în operă, iar nu de subantreprenor al lucrărilor. Însă tocmai pe această calitate de furnizor îşi întemeiază Comprest pretenţia de a primi materielele înapoi… dacă nu primeşte preţul stabilit. O asemenea eventualitate a fost respinsă de Gheorghe Boeru, pe motiv că legea nu permite aşa ceva. Însă, aşa cum afirmam la începutul acestui articol, domnia sa nu a ştiut să precizeze care lege. Nu în ultimul rând, Boeru a respins, ca pe o glumă, ideea că plajele extinse ar putea rămâne negarantate de nimeni, în contextul în care SCT Bucureşti SA a intrat în insolvenţă, iar Van Oord are pe rolul Tribunalului Constanţa un proces în care i se cerere, de asemenea, insolvenţa. El a respins ideea că o companie de talia Van Oord ar putea intra vreodată în insolvenţă… deşi, spunem noi, la nivel mondial au „crăpat” companii mult mai mari şi n-a mai fost chiar aşa un lucru de neconceput.

Van-Oord-plaje-extinse

Deşi toate aceste discuţii îi privea pe reprezentanţii Van Oord, care au participat la conferinţa de încheiere a proiectului european, aceştia nu au găsit oportun să intervină. Pur şi simplu, n-au spus niciun cuvânt, urmărind discuţia ca simpli spectatori.

Advertisement
usr

Trecutul şi prezentul controversat al lui Boeru

Romair Consulting SRL este una din cele mai mari companii de consultanţă în derularea proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă. Compania a fost în centrul unui scandal petrecut în judeţul Prahova, în anul 2015, în legătură cu implicarea cumnatului fostului premier Victor Ponta ]n fraudarea unor proiecte europene. Preşedintele Romair Consulting, Gheorghe Boeru, a fost atunci reţinut de procurorii DNA, sub acuzaţia de dare de mită, alături de un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, care ar fi încasat „parandărătul”. Instanţele prahovene au decis ca Boeru să fie cercetat în stare de libertate, mai ales că acesta acceptase să colaboreze cu organele judiciare, formulând mai multe autodenunţuri în care a relatat că a dat mită unor primari pentru a câştiga licitaţii – cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Andrei Chiliman, de la Sectorul 1 Bucureşti. În anii 2000, Boeru a mai fost cercetat pentru înşelăciune şi fals intelectual sub semnătură privată, în contextul privatizării Nitramonia Făgăraş, prin intermediul unei companii off shore pe care o deţinea alături de controversatul afacerist de origine kurdă, Fatih Kesser.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions