Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China, articole de încălțăminte în valoare de peste 950.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 17.09.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale este un cetăţean chinez, în vârstă de 33 de ani, având reședința pe raza județului Ilfov.
În urma controlului, au fost descoperite 1600 perechi de încălțăminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 956.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate,la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta