În fiecare week-end, polițiștii au foarte mult de lucru dat fiind faptul că mulți conducători auto consideră firesc să bea ceva și apoi să urce fără probleme la volan. Doar că unii dintre ei mai comit și accidente rutiere.
Un astfel de eveniment a avut loc în cursul nopții ce a trecut. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Șiriu, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe strada Câmpinei, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul autoturismului a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal.
Dar șoferi care au condus băuți sau cu permisul de conducere suspendat au fost mai mulți. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Constanța, la data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Vasile Milea din orașul Murfatlar, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În aceeași zi, 23 septembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Pantelimon au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Pantelimon, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, având suspendat permisul de conducere.
Din păcate, nici în noaptea care a trecut nu au lipsit teribiștii care nu au împlinit 18 ani pentru a-și lua permis de conducere și totuși au fost prinși la volan. Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un tânăr, în vârstă de 17 ani, din Cernavodă, care a condus un autoturism, pe Aleea Orhideelor, din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În toate cauzele, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta