Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter s-a produs duminică, 28 octombrie 2018, în zona Vrancea, la ora locală 3:38, la o adâncime de 150 de kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremurul a fost resimțit în Capitală și în multe orașe din țară. La Constanța, cutremurul s-a resimțit destul de puternic. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă precizează, după ce în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudine 5,8 resimţit şi în Capitală, că în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări anterior declanşării acestora. Aproximativ trei ore mai târziu, un nou cutremur a avut loc în zona Vrancea, având o magnitudine de 3,3. Conform INFP, al doilea seism s-a produs la ora 5:48, la aceeaşi adâncime ca şi precedentul, respectiv 150 de km. Servicul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în prima jumătate de oră după cutremurul cu magnitudine 5,8, 25 de apeluri pentru atacuri de panică, după care situaţia a revenit la normal.
Şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a anunţat că în primul sfert de oră după cutremur, la 112 au fost primite 12 apeluri de la persoane care invocau atacuri de panică şi lipotimii.
Seismul s-a produs la adâncimea de 151 de km, în apropierea următoarelor oraşe: Covasna (24km), Nehoiu (28km), Întorsura Buzăului (34km), Târgu Secuiesc (38km), Slănic-Moldova (54km).
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de VI grade Mercalli.
Precizări de la ISU
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, duminică dimineață, după cutremurul cu magnitudine de 5,8 din județul Buzău, că sistemul RO-ALERT nu este menit să transmită alerte înainte de cutremur, ci ulterior producerii seismului.
“Încă de la început s-a explicat că sistemul RO-ALERT nu este menit să trimită alerte înainte de cutremur, ci ulterior”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
Și reprezentanții ISU București-Ilfov au arătat că în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări anterior declanșării acestora.
“Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.