Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Liviu Dragnea împlinește 56 de ani. Ce îi urați de ziua lui?

Published

on

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, împlinește duminică, 28 octombrie a.c., 56 de ani.

Liviu Nicolae Dragnea (n. 28 octombrie 1962, Gratia, România) este un politician român, președinte al Partidului Social Democrat (din octombrie 2015) și președinte al Camerei Deputaților (din decembrie 2016).

A urmat cursurile Liceului de matematică–fizică Unirea din Turnu Măgurele (1976–1980). În 1987 a absolvit Facultatea de Transporturi, secția Autovehicule rutiere, din cadrul Institutului Politehnic București. Aici l-a avut ca profesor de Mecanica fluidelor pe fostul premier Petre Roman. A lucrat ca inginer stagiar într-o secție auto aparținând Întreprinderii de Utilaj Greu și Transport pentru Construcții Craiova.

De profesie inginer, a intrat după Revoluție în politică: inițial a fost membru al Partidului Democrat (1994–2001), iar apoi s-a înscris în Partidul Social Democrat. Printre funcțiile publice pe care le-a deținut sunt cele de președinte al Consiliului Județean Teleorman (2000–2012), ministru al Afacerilor Interne în guvernul Emil Boc (2009) și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și viceprim-minstru în guvernele Victor Ponta (2012–2015).

Advertisement
usr

De la Teleorman la București , acuzații de corupție și condamnări penale

Liviu Dragnea a fost prefect al județului Teleorman în perioada 1996 – 2000 și președinte al Consiliului Județean Teleorman în perioada 2000 – 2012. De asemenea, a avut funcția de ministru de Interne în perioada ianuarie – februarie 2009, apoi a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale, funcție pe care a avut-o în perioada 2012 – 2015, iar din 2016 și până în prezent este președintele Camerei Deputaților.

În aprilie 2016 a fost condamnat definitiv cu suspendare în dosarul „Referendumul”. În consecință, nu a putut accede în funcția de prim-ministru, deși, sub conducerea sa, PSD a obținut în decembrie 2016 majoritatea relativă în alegeri și a format ulterior trei guverne împreună cu ALDE. În iunie 2018 este condamnat în primă instanță într-un nou dosar, cunoscut drept dosarul „Bombonica”, după numele fostei sale soții, la trei ani și șase luni cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.

Conform wikipedia, în septembrie 2016 Oficiul European de Luptă Antifraudă a trimis autorităților competente din România informații pe baza cărora s-a constituit dosarul „Tel Drum”. Începând cu data de 13 noiembrie 2017, DNA a dispus urmărirea penală a lui Liviu Dragnea sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, deturnare de fonduri europene și abuz în serviciu. Alături de alte persoane, Liviu Dragnea ar fi obținut foloase necuvenite din diverse contracte publice acordate societății Tel Drum. Potrivit purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, „prejudiciile (…) se constituie din două sume – un prejudiciu din abuz în serviciu, aproximativ 30 de milioane de lei, și un prejudiciu de 20 de milioane de euro, bani obținuți nelegal, ca urmare a fraudării fondurilor europene”.

În martie 2018 RISE Project și Folha de S.Paulo au dezvăluit că autoritățile din Brazilia au în desfășurare o anchetă al cărei subiect este Liviu Dragnea. Conform procurorului federal Carlos Wagner Barbosa Guimarães, Dragnea este suspectat că ar fi folosit bani proveniți din afaceri corupte din România la achiziția de proprietăți pe plaja din Cumbuco, la 30 km de Fortaleza, capitala statului Ceará. Brazilienii ar fi inițiat ancheta după ce procurorii din România au luat legătura cu ei în iulie 2017. Liviu Dragnea a negat acuzațiile.

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions