În perioada 29 – 30 octombrie 2018, Palatul Copiilor Constanţa a fost gazda reuniunii din cadrul proiectului european Erasmus + ,,Exchange of good practice with work based training – art and culture wb-tac”.
Pe parcursul a două zile, delegaţiile partenere din Italia, Spania, Anglia şi România (Complexul Muzeal Naţional Moldova – Iaşi) au participat la sesiuni de lucru, dezbateri şi activităţi cultural-artistice. Proiectul are ca scop schimbul de bune practici în domeniul artei şi culturii şi reprezintă un bun prilej de interrelaţionare cu diverse realităţi culturale de pe teritoriul european.
În cadrul dezbateriilor din cadrul întâlnirii WB-TAC din Constanța s-a subliniat următorul aspect: Faceţi învăţarea relevantă atât pentru profesori şi formatori cât şi pentru elevi, printr-o abordare interactivă centrată pe elev, folosind metode inovatoare (precum dezbaterea, cercetarea și includerea). Avantajul acestei abordări are ca rezultat elevi motivați și participanți care înțeleg relevanța învățării.
”Întâlnirea din Constanţa a reprezentat o experienţă benefică pentru toţi cei implicaţi – cadre didactice, elevi, părinţi. Oaspeţii au participat la un spectacol susţinut de cercurile artistice ale Palatului Copiilor Constanţa şi s-au bucurat de frumuseţile istorice şi culturale ale oraşului nostru, Constanţa fiind un adevărat exemplu de convieţuire interculturală.’”, a precizat prof. Roxana Isabela Mitan, director al Palatului Copiilor Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta