Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sute de posturi de conducere din cadrul Ministerului de Interne, scoase la concurs

Published

on

Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, după ce Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri, 9 noiembrie, memorandumul propus de MAI.

Memorandumul priveşte deblocarea a 506 posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor aflate în subordine, care la acest moment sunt ocupate prin împuternicire.

Ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere este importantă pentru asigurarea predictibilităţii în carieră, a continuităţii exercitării actului managerial, precum şi pentru eficientizarea activităţii structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Cele mai multe dintre funcţiile de conducere scoase la concurs sunt la Inspectoratul General al Poliţiei Române – 281, 90 dintre posturi sunt la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi 31 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Advertisement
usr

Restul sunt funcţii de conducere din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul general pentru Imigrări, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul Responsabil cu Protecţia Datelor Personale, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Scoaterea la concurs a acestor posturi nu produce impact financiar, fondurile pentru asigurarea salariilor fiind deja incluse în bugetul MAI pe acest an, având în vedere că funcţiile sunt ocupate prin împuternicire, iar persoanele împuternicite beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca cele care ocupă funcţia de conducere în urma concursului. Menţionăm că posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condiţiile legii, în funcţie de specificul fiecărei funcţii în parte.

Tot în cursul anului 2018, începând cu luna mai au mai fost scoase la concurs 2015 funcţii de conducere vacante existente la nivelul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI.

Facem precizarea că prin O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 14, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions