Atât pentru Iorguș, cât și pentru Botaș s-a dispus ca, pe perioada termenului de încercare, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei, Consiliului Local, S.C. GoldTerm S.A. Mangalia sau o altă unitate care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.
Totodată, instanţa i-a obligat pe cei doi la plata în solidar către municipalitatea din Magalia a sumei de 490.011,12 lei reprezentând despăgubiri civile, cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal.
În ambele cazuri instanţa a dispus menţinerea sechestrului asiguratoriu instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa.
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Potrivit rechizitoriului, dat publicităţii de DNA Constanţa pe 20 martie 2015, în perioada decembrie 2006 – octombrie 2007, Zanfir Iorguş, în calitate de primar al municipiului Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit şi respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuţiile de serviciu în ce priveşte organizarea procedurii de achiziţie publică conform pentru executarea obiectivului de investiţii “Obor de animale”. Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al municipiului Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.
La rândul său, viceprimarul Paul Botaş a condus comisia de evaluare a ofertelor şi a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii “Obor de animale”, “în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor legale”, către SC Euro Coram SRL, deşi oferta acesteia era neconformă. “Ulterior, în perioada 22 martie 2007 – 19 aprilie 2007, a efectuat mai multe plăţi nelegale din fonduri publice către societatea menţionată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct şi nemijlocit la prejudicierea bugetului local cu suma de 490.011,12 lei”, se arată în rechizitoriu.
În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor terenuri intravilane din localitatea Neptun, aparţinând inculpatului Iorguş Zanfir, până la concurenţa sumei de 490.011,12 lei, în vederea recuperării prejudiciului.