Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Pesedista Luminița Vlădescu, viceprimar al municipiului Medgidia

Published

on

În ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal desfășurată miercuri seara, la primul punct pe ordinea de zi consilierii locali au ales viceprimarul Medgidiei pentru mandatul 2016-2020. Singura propusă pentru această funcție a fost Luminița Vlădescu, PSD, care a fost validată în funcția de viceprimar cu 13 voturi valabil exprimate. După alegerea viceprimarului s-au stabilit și organizat comisiile de specialitate ale Consiliului Local. S-a stabilit componența următoarelor comisii: Comisia pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură, Comisia pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism, comisia pentru probleme de administrație publică locală, juridic și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și comisia pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social-culturale și culte. S-au ales președinții, secretarii și membrii fiecărei comisii. Sâmbăta trecută, 19 consilieri au depus jurământul: 5 de la PSD, 5 de la M 10, 4 de la PNL, 2 – ALDE, 2 – UDTTMR și 1 de la Mișcarea pentru Medgidia. În același timp cu învestirea în funcție a primarului nou-ales, independentul Valentin Vrabie, ar fi trebuit să fie ales și noul viceprimar al municipiului.  La acel moment s-au făcut două propuneri pentru ocuparea acestei funcții, respectiv Nicolae Păun (ALDE) și Ozgun Arslan (UDTTMR). În mod paradoxal, 12 dintre consilierii locali și-au anulat voturile, 6 au votat cu Păun și doar unul cu reprezentantul UDTTMR. Așa cum se știe, pentru alegerea viceprimarului, trebuia să voteze cel puțin jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenți. Cum Păun a obținut doar 6 voturi, iar Arslan unul, urma ca alegerea viceprimarului să fie amânată. Era pentru prima dată în istoria post – decembristă a României când Medgidia nu avea un viceprimar după ședința de constituire a Consiliului Local.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions