Exclusiv
Țeapa olandeză. Cum lucrează justiția românească pentru multinaționale
După ce au tracasat o judecătoare de la Tribunalul Constanța cu cereri repetate de recuzare, atât de temeinice că au fost respinse de fiecare dată, olandezii de la Van Oord au reușit să obțină din partea acesteia o atitudine deja părtinitoare până la încălcarea legii. Evoluția descrisă lapidar mai sus se petrece în dosarul de insolvență al Van Oord – Sucursala Constanța. Vorbim aici despre un dosar deschis împotriva olandezilor de compania Comprest Util SRL Constanța, care a reclamat că a fost țepuită cu aproximativ un milion de euro de cunoscuta multinațională. De aproape 3 ani, firma românească, parte a unui grup cu aproximativ 500 de salariați, se chinuie să recupereze contravaloarea prestațiilor efectuate olandezilor la extinderea plajelor din Constanța. Comprest Util a plătit deja impozit pe profit și TVA statului român, pentru prestațiile facturate olandezilor, pe care aceștia, cu un drept inventat de ei, n-au mai vrut să le achite. Deși au încasat 230 de milioane de euro de la instituții ale statului român pentru diverse lucrări, olandezii nu au plătit niciun leu la bugetul României. Ei au declarat rezultate contabile negative, pierderi și datorii colosale, având 15 angajați cu totul pe sucursala deschisă la Constanța. Cu siguranță activitățile Van Oord în România au fost extrem de profitabile, însă profitul a fost exportat ilegal în țara de origine, în dauna statului român, țepuit astfel la impozitul pe profit. La un moment dat, Fiscul a descins într-un control la Van Oord Sucursala Constanța, stabilind că această entitate datorează sume importante bugetului de stat. Cu toate acestea, olandezii au atacat decizia Fiscului la instanță și au reușit să o desființeze. Trebuie să amintim că, în 2013, când și-au deschis sucursala din Constanța, olandezii și-au declarat primul sediu social într-un imobil închiriat – ce să vezi? – taman de la doi foști judecători influenți la nivel național. Locuind în casa acestora și provenind dintr-o țară despre care chiar un fost șef de stat a spus că flutură MCV-ul și admiterea în Schengen doar pentru a obține favoruri, Van Oord a obținut cam tot ce și-a propus în justiția românească.
Având dovada datoriei certe, lichide și exigibile, în 2016 Comprest Util a aflat, cu stupoare, de la o instanță locală că olandezii nu au calitate procesuală și, ca atare, nu se poate emite o ordonanță de plată împotriva lor. Un an mai târziu, o instanță din Capitală a spus contrariul, că olandezii au calitate. Prin urmare, românii au cerut din nou ordonanță de plată și au obținut-o la începutul acestui an. Dar în momentul în care se pregăteau să execute firma Van Oord, a survenit o răsturnare de situație cum rar s-a mai văzut. Olandezii au făcut contestație, iar magistrații locali au suspendat ordonanța fără drept de apel, deși cum s-a demonstrat mai apoi suspendarea nu se putea da decât cu drept de apel. De asemenea, la finalul procesului aceeași magistrați care s-au făcut că nu știu regimul suspendării au anulat cu totul ordonanța de plată, omițând în mod extrem de grav să se pronunțe pe excepțiile ridicate de partea română. Pe excepțiile ridicate de olandezi s-au pronunțat. Pe toate! Cum spune înțelepciunea populară: pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Culmea, instanța română a fost mumă cu străinii care nu au plătit nimic bugetului de stat, trăgând țeapă statului și partenerilor români.
După această răsturnare de situație, în această manieră pe care îndrăznim să o considerăm de competența parchetului special înființat pentru investigarea faptelor magistraților, în joc a rămas, totuși, o undă de speranță. Într-un proces separat, Comprest Util ceruse declanșarea insolvenței împotriva Van Oord Sucursala Constanța. Cu toate dovezile în mână, românii au fost trimiși la plimbare de un judecător-sindic de la Tribunal. Speranța a venit de la Curtea de Apel Constanța, care n-a mai putut tolera această bătaie de joc a instanței inferioare. Curtea a constatat pe probele și evidențele care se văd din satelit că românii au fost țepuiți. A constatat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Ca urmare, Curtea a decis să trimită dosarul în răspăr la Tribunal, obligând judecătorul sindic să deschidă procedura insolvenței împotriva Van Oord. Atenție, vorbim de o obligație, nu de o chestiune facultativă.
Van Oord s-a încordat la maxim, atacând hotărârea definitivă în căi extraordinare, precum revizuirea și contestația în anulare. Ambele demersuri au fost respinse. Prin urmare, dosarul a fost trimis la Tribunal, la un judecător sindic… abia promovat de la Judecătoria Medgidia. Desigur, repartizarea aleatorie a cauzelor nu ține cont de vechimea și experiența magistraților. Însă sucursala olandeză a simțit punctul moale și a lovit în mod repetat, tracasând instanța cu tergiversări absurde și recuzări fără temei, respinse ca atare. Într-un final, la sfârșitul săptămânii trecute, la bară s-a prezentat, ca și până atunci, avocatul Van Oord Sucursala Constanța, dar și un avocat al Van Oord Olanda, cu o cerere de intervenție în numele firmei-mamă. În acest fel, olandezii încearcă să pună din nou în discuție intrarea în insolvență, deși dezbaterea în acest sens s-a făcut, pentru totdeauna, la instanța superioară a Curții de Apel, care a obligat judecătorul sindic să declanșeze procedura insolvenței.
Această intervenție echivalează cu un fel de instigare adresată unei instanțe inferioare de a nu ține cont de decizia instanței superioare. Din acest motiv, Comprest Util a ridicat excepția inadmisibilității și a cerut sancționarea olandezilor pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Însă, în mod paradoxal, judecătoarea care amână de luni bune să pună în aplicare măsura la care a fost obligată de Curtea de Apel, fiind împiedicată prin tergiversări și recuzări ale Van Oord, a considerat că această conduită a olandezilor nu este sancționabilă. Mai mult, a apreciat că cererea de intervenție ar fi admisibilă, fără ca măcar să palpeze succint conținutul ei. Cu alte cuvinte, fără să întrebe nimic despre scopul sau teza cererii de intervenție, fără să cunoască o iotă din conținutul ei, instanța a apreciat că aceasta poate fi admisă. Partea română a evocat autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel Constanța, care – repetăm – a stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, obligând judecătorul sindic să deschidă procedura insolvenței împotriva Van Oord – Sucursala Constanța, fără alte discuții, fără intervenții, fără tergiversări. Însă, există suspiciunea că judecătoarea debutantă în materie de insolvență avea opinia deja formată, fără a cunoaște în cadrul procesual dat conținutul cererii olandeze și fără a rezona la principiile de drept care îi interzic să reevalueze aspecte stabilite definitiv de o instanță superioară. A fost rândul Comprest Util să recuze judecătorul sindic.
Însă trebuie să spunem că panta pe care alunecă acest proces este una extrem de gravă întrucât, pe față, fără rușine și fără nicio teamă măcar față de eventualitatea ca aceste fapte să fie vreodată în atenția secției speciale de investigare a magistraților, s-a deschis o portiță pentru reformarea unei decizii definitive de către o instanță inferioară, contrar legii, contrar principiilor de drept, contrar statului de drept. De o gravitate extremă este și faptul că magistratul implicat a consimțit la acest viol al legii procesuale după ce a fost hărțuit cu tergiversări și recuzări repetate, formulate cu rea-credință de olandezii care speră să rămână cu buzunarele pline.
Antreprenorul român s-a mai pomenit într-un litigiu mai vechi cu revocarea unei hotărâri irevocabile (vezi AICI). De asemenea, mai recent s-a pomenit că un procuror pledant de la Parchetul Judecătoriei își combătea superiorii de la Parchetul Curții de Apel ca să apere o persoană care a mai făcut pușcărie. Că așa e la Constanța, gradele mici dau de pământ cu gradele mari, hotărârile irevocabile se pot revoca din condei, iar țeparii și infractorii au trecere la unii magistrați. Nu în ultimul rând, firmele românești sunt dezavantajate flagrant în raport cu multinaționalele aciuate prin case de foști judecători. Ce dacă firmele românești au plătit la stat impozite? Ce dacă multinaționalele n-au plătit nimic. Sunt multinaționale și trebuie să câștige tot: porturi, șantiere navale și dreptate oloagă de la justiția oarbă. Va urma!
