Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Cocaina, bat-o vina! Două tone au fost descoperite în portul Constanța

Published

on

Știu că foarte multă lume vorbește despre cocaină, consumatori, dealeri și traficanți de droguri. Dar prea puțină lume știe că este, de fapt, un drog obținut din frunzele plantei coca, originară din America de Sud. Cu multă vreme în urmă, localnicii foloseau coca în scopuri medicale, pentru a combate foamea, oboseala și a spori rezistența. Spaniolii au fost aceia care au adus coca in Europa, iar aceasta a început să fie folosită, la început, ocazional, iar mai târziu din ce în ce mai des. După ce Freud a realizat experimente cu cocaină, ingredientul activ din planta coca, doctorii au început să o prescrie ca antidot pentru dependența de morfină.  De-a lungul timpului, a devenit un drog foarte scump, cu o mare căutare la publicul consumator. Un gram de cocaină se vinde cu circa 100 euro, iar un kg costă între 40.000 și 60.000 de euro. Așa că vă puteți imagina cam despre ce captură record vorbim dacă ne referim la ceea ce s-a întâmplat astăzi în portul Constanța. Potrivit unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, într-un container care venea din America de Sud au fost descoperite circa două tone de cocaină. Cercetările sunt derulate de către procurori ai DIICOT și de specialiști ai Biroului de Combatere a Criminalității Organizate. Ancheta este una complexă și necesită un volum foarte mare de muncă, astfel că la ora actuală nu vă putem oferi mai multe informații. Știm de unde veneau, însă pentru moment nu cunoaștem destinația mărfii. Vom reveni însă cu amănunte pe măsura derulării cercetărilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions