Cu toate că puțină lume se aștepta la niște jocuri politice finalizate în plină vară, iată că avem parte de o mare surpriză. PMP a fuzionat cu UNPR, iar liderii au votat în unanimitate pentru contopirea celor două partide. Cum unul era clar un partid de dreapta, iar cel de-al doilea unul de stânga, pe viitor vom avea parte de o formațiune politică de mijloc. Adică noul PMP se va situa la mijlocul eșichierului politic. Această fuziune va avea loc miercurea viitoare, în cadrul a două Congrese. Pe de-o parte, PMP va organiza propriul său congres, iar UNPR va avea unul separat, pentru a notifica schimbările care au avut loc. Potrivit senatorului UNPR, Marian Vasiliev, în ultima lună de zile partidul pe care îl reprezintă a avut mai multe întâlniri. “S-a mers inițial pe ideea negocierii cu PSD. Era absolut normal dat fiind relațiile noastre din ultima perioadă. Noi am vrut să ne păstrăm identitatea și stabilisem ca la viitoarele alegeri să avem un grup la Camera Deputaților și un altul la Senat. Când am solicitat PSD acest lucru, ei au spus pentru început că se mai gândesc, dar apoi au fost cât se poate de tranșanți. Au spus că lucrurile vor sta așa doar dacă vrem să realizăm fuziunea. Ulterior, au venit cu oferte către noi și liberalii. Ei au declarat că ne dau grupurile solicitate inițial PSD-ului. Dar după puțin timp și liberalii au spus că vor fuziune. Și atunci am stat și am ajuns la concluzia că soluția cea mai bună este aceea de a ne uni toate partidele mici pentru a deveni o adevărată forță. Pentru început am făcut acest pas împreună cu PMP dar vor urma discuții și cu alte partide mici.”, a declarat senatorul Marian Vasiliev. Vicepreședintele CJC, Claudiu Iorga Palaz, ne-a declarat în calitate de președinte al PMP Constanța: “Este un lucru foarte bun. Toți i-au vrut pe cei de la UNPR, iar acum UNPR merge cu noi.” Claudiu Palaz nu a confirmat spusele lui Marian Vasiliev vizavi de negocierile ulterioare cu alte formațiuni politice mici, spunând că acest lucru se va discuta la nivel central după organizarea congreselor UNPR și PMP. La nivelul județului Constanța, PMP deține două fotolii de primar, respectiv la Castelu și la Cogealac, iar UNPR are tot doi primari, la Saraiu și la Pecineaga.