Începând cu anul fiscal 2019, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța a preluat responsabilitatea încasării taxei pentru serviciile de reclamă și publicitate, a efectuării inspecției fiscale, a constatării contravențiilor și a aplicării sancțiunilor conform Capitolul I/ Anexa nr. 1/ H.C.L. nr. 507/2018 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 136/2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale ale anului curent.
Formularul tipizat se regăsește la nivelul agențiilor fiscale, dar și online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea ”Persoane Juridice” – “Documente declarare”/”Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate”. Acesta se depune de către prestator în două exemplare și va fi însoțit de copia contractului/contractelor de prestări servicii de reclamă și publicitate.
Taxa se declară și se plătește de către prestator lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul, iar cuantumul acesteia se calculează prin aplicarea cotei de 2% din valoarea serviciilor de reclamă și publicitate.
Contravaloarea taxei poate fi achitată în numerar/prin POS la ghişeele agenţiilor fiscale sau prin ordin de plată în contulRO83TREZ23121340250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal4785631.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta