Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Vezi câți cetățeni străini au stat anul trecut ilegal în județul Constanța

Published

on

În cursul anului 2018, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări –Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța au asigurat managementul șederii în România pentru 7074 de persoane, din state terțe și cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 240  de străini în situații ilegale și emise 132 de decizii de returnare. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 612.000 de lei.

În ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2018, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Constanța au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 7074 de persoane, dintre care 5556 de străini din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Siria, Israel, Nigeria și Republica Moldova și 1494 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia, Bulgaria și Grecia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 269 invitații depuse pentru străini, dintre care 16 au fost respinse.

Advertisement
usr

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 1833 de permise de pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 348 de certificate de înregistrare și  cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 642 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 616 de  avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi/ detașați.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 497 de verificări, 17 controale și 94 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 240 de străini în situații ilegale.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 132 de decizii de returnare de pe teritoriul României, dintre acestea  72 de persoane au fost îndepărtate cu escortă până la frontiera de stat, 5 persoane au fost însoțite  la Centrul de luare în custodie publică Otopeni, iar pentru celelalte au fost dispuse alte măsuri.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 251 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 612. 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în Româniacu modificările și completările ulterioare.

Advertisement
usr

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions