Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Simona Halep după meciul cu Serena Williams: ”Am simțit că m-a lovit trenul în primul set”

Published

on

Simona Halep a vorbit despre înfrângerea suferită în fața Serenei Williams, în optimile Australian Open, și a declarat că meciul încheiat în trei seturi, 1-6, 6-4, 4-6, a solicitat-o extrem de mult din punct de vedere fizic.

”O să încep cu o glumă: am simțit că m-a lovit trenul în primul set. Toate mingile veneau atât de repede! Dar apoi am crescut nivelul și mi-am găsit ritmul de joc. Am avut și puțin ghinion, dar a fost un meci bun, nu am de ce să mă plâng.”, a spus Simona Halep, la începutul conferinței de presă, citată de postul de televiziune Digi24.

Întrebată dacă își face probleme că poate pierde primul loc în clasamentul WTA, Simona Halep a răspuns:

 „Nu mă interesează atât de mult. Mă voi odihni și mă voi uita la tenis. Sunt și eu curioasă cine o să câștige Australian Open 2019”.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.

Meciul a fost însă marcat de multe momente tensionate, cu răsturnări de scor și puncte spectaculoase bifate de ambele jucătoare, o partidă spectaculoasă despre care mulți spun că ar fi fost demnă de o finală.

Advertisement
usr

Foto: Digi24

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions