Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ședință cu năbădăi la Prefectură

Published

on

Astăzi a avut loc la Prefectura Constanța ședința Colegiului Prefectural, la care au luat parte prefectul Adrian Nicolaescu, subprefectul Mustafa Levent, comisar Adrian Rapotan, șeful IPJ Constanța, Zoia Bucovală, inspector șef general al ISJ Constanța, Ion Bogdan, director executiv al Direcției Silvice Constanța, lt.col. Daniel Popa, inspector șef al IJSU, dr.Suzan Ibram, reprezentant al DSP, Radu Cornel, OPC și Geronimo Brănescu, director DSV. Tematica întâlnirii a fost extrem de generoasă dar, la mai multe instituții s-a remarcat faptul că adevăratele conduceri sunt cele de la București iar, în lipsa acestora, informațiile oferite jurnaliștilor locali sunt un fel de apă de ploaie, fără consistența dorită. Astfel, am aflat că, pe undeva prin Mamaia a existat un focar de toxiinfecție alimentară. Nu se știe care este unitatea – de fapt acest lucru îl știa reprezentantul DSP, însă presei nu i-a fost furnizată informația – în care două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat acolo. Ni s-a spus, totuși, că au fost efectuate 168  de controale la nivelul DSP, iar în 23 dintre acestea au fost găsite nereguli: 18 dintre acestea au existat în unități de alimentație publică, 3 în unități de cazare și 2 în taberele școlare. Pentru aceste nereguli au fost aplicate amenzi în valoare de 18.200 de lei. Nici comisarul șef adjunct al OPC nu a scăpat mai ieftin în fața presei. El a spus că a trecut deja o lună de când a fost deschisă structura ANPC de pe litoral, sub coordonarea președintelui Marcel Bogdan Pandelică și a directorului general Paul Silviu Anghel, de la Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană. Detalii nu ne-a putut oferi, chiar dacă a precizat câteva date ale controalelor pe care angajații OPC le-au făcut în ultima perioadă. Când a constatat că presa este total nemulțumită de răspunsurile pe care le primește, prefectul Adrian Nicolaescu a declarat că se va adresa autorităților centrale pentru a stabili soluțiile ce există pentru o mai mare transparență.

Ceilalți vorbitori au fost mai conciși

Printre persoanele foarte concise care au luat cuvântul s-a numărat Adrian Rapotan, care a vorbit despre siguranța în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ în anul școlar 2015-2016. El a spus că, în cele 495 de unități de învățământ a fost elaborat un plan de acțiune. ”În ceea ce privește situația operativă în proximitatea unităților școlare nu au fost probleme. S-au înregistrat 69 de infracțiuni în incinta școlilor, 36 de loviri și alte violențe și 33 de furturi între elevi, de telefoane mobile, tablete și alte obiecte tentante dar nu  a fost înregistrată nici o tâlhărie. ” El a mai precizat că, dat fiind faptul că cei mai mulți elevi nu pot  răspunde pentru faptele lor deoarece sunt minori, Poliția a mers mai mult pe conceptul preventiv. ”Mare parte a elevilor care au probleme la școală provin din familii dezorganizate. 57% dintre școli sunt dotate cu camere de luat vederi, iar în 47% există sisteme de pază. Unde este sistem de pază se constată că sunt mai puține probleme în școli”, a declarat Rapotan. La rândul său, Zoia Bucovală a făcut o trecere în revistă a examenelor care se desfășoară la nivel national și a spus că se află într-o ”perioadă de foc până pe data de 31 august”. S-a referit, de asemenea, și la examenul cadrelor didactice, unde este un concurs în plină desfășurare.

Ion Bodgan s-a referit la asigurarea integrității fondului forestier

Advertisement
usr

Ion Bogdan, director executiv RN a Pădurilor Direcţia Silvică Constanţa, a prezentat o sinteză a acţiunilor desfăşurate pentru menţinerea integrităţii fondului forestier naţional, cât şi campania de împăduriri şi producţia de puieţi forestieri în semestrul I 2016. El a precizat că se derulează acțiuni comune împreună cu Poliția și Jandarmeria pentru prevenirea furturilor de material lemnos. ”Până acum am constatat trei infracțiuni și 120 de contravenții. 17 mc de masa lemnoasă au fost confiscați dar trendul este descrescător. Aceste sustrageri au caracter strict pentru consum propriu. Am înregistrat mai multe furturi la Lespezi, la Dobromir și sporadic în majoritatea zonelor împădurite din județ.”
La rândul său, lt.col. Daniel Gheorge Popa, de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a prezentat un raport cu rezultatele ce au decurs din controalele efectuate pe linia prevenirii incendiilor în semestrul I 2016. El s-a referit la miriștile care ard aproape zilnic în județ și a spus că aceste arderi necontrolate au un trend descendent. ”Se verifică fiecare incendiu care a avut loc la miriște. Dacă se constată că este vorba despre foc pus, se sancționează. Am avut discuții cu colegii de la APIA, cu care avem un protocol de colaborare, și dacă se constată că un agricultor a pus foc pe terenul său nu va mai primi subvenția de la APIA.”, a precizat lt.col. Daniel Popa.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions