Consilierii din Năvodari sunt chemaţi mâine să aprobe situaţiile financiare dezastruoase de la Termica Distribuţie şi un raport de audit încheiat cu REZERVE, cu o întârziere semnificativă faţă de momentul la care acestea trebuiau depuse la Fisc. Bilanţul şi raportul nu au fost supuse spre aprobarea vechiului Consiliu Local, pentru a se atenua unda de şoc în campania electorală a dezastrului comis de Liviu Stan, cel care a fost uns la mijlocul anului trecut să administreze întreprinderea publică, dedându-se cu o nonşalanţă greu de egalat la cheltuieli de-a dreptul iresponsabile pentru huzurul găştii sale, cum ar fi: achiziţia unui autoturism de teren, motorină ca la balamuc, chermeze, publicitate inutilă, telefoane mobile Iphone 6 şi sejururi în Delta Dunării, motivate chipurile de o adunare a Asociaţiei Oraşelor (dar de când participă întreprinderile publice la astfel de întâlniri?).
Acum, că a trecut campania electorală, rapoartele ajung în plenul Consiliului Local Năvodari. Cifrele arată fără dubiu că societatea este în stare de insolvenţă, stare care trebuia raportată Tribunalul Constanţa într-un termen care a depăşit deja şase luni. Practic, depăşirea termenului în cauză privează societatea de posibilitatea de mai propune un plan de redresare, în contextul în care capitalurile ei, întotdeauna pe plus, au ajuns acum la un minus incredibil, de – 1.535.707 lei. Datoriile Termica Năvodari SA ajung la 3.095.242 de lei, în condiţiile în care societatea abia mai are de încasat de la clienţii ei anemica sumă de 441.297 de lei.
Auditorul independent care a certificat cifrele CU REZERVE a constatat că a fost depăşit cu brio bugetul de venituri şi cheltuieli al întreprinderii publice, fără nicio aprobare. De asemenea, mai arată că s-au efectuat cheltuieli majore de protocol şi publicitate. Rămâne de văzut dacă aleşii locali din Năvodari vor aproba fără rezerve auditul încheiat… cu rezerve.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta