În cursul lunilor noiembrie și decembrie 2018, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au fost condamnați 131 inculpați prin 39 hotărâri judecătorești definitive, între persoanele condamnate definitiv figurează:
– un fost deputat și fost președinte autoritate reglementare a energiei,
– 46 polițiști de frontieră,
– un director companie națională,
– trei inculpați conducere complex energetic,
– șapte inculpați în dosar corupție spital municipiu București,
– un primar de municipiu, un primar de comună,
– un inculpat conducere primărie municipiu,
– 2 persoane conducere primărie sector,
– 2 ofițeri de poliție, 3 avocați, un director de bancă,
Pedepsele dispuse de judecători față de cei 131 inculpați variază între 11 ani și 3 luni închisoare și avertisment.
Detalii se regăsesc pe pagina de Internet, la adresa www.pna.ro, secțiunea „Comunicate – hotărâri definitive de condamnare”.
”Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.
În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.”, precizează DNA într-un comunicat de presă.
Foto: Agerpres
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta