Premierul Dăncilă a anunţat, miercuri, 30 ianuarie a.c., că Guvernul României îşi asumă adoptarea monedei europene în 2024.
În noiembrie anul trecut, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, afirma că România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024, unde trebuie să rămână cel puţin doi ani până la adoptarea monedei unice. Atunci, Isărescu preciza că 2024 este un orizont rezonabil de intrare în sistemul cursurilor de schimb.
“Orizonul rezonabil, pentru a intra în sistemul cursurilor de schimb, este 2024. De acolo, drumul este doar înainte, că durează doi ani sau mai mult”, a spus guvernatorul.
Anterior, ministrul Finanţelor indicase drept dată de aderare la moneda unică anul 2024, ceea ce presupunea intrarea în sistemul ratelor de schimb cel mai târziu în 2022, scrie News.ro.
“Nu este după cum vrea guvernatorul, unul sau altul, este o decizie politică, dar este o decizie de mare responsabilitate”, afirma tot atunci Isărescu citat de economica.net.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta