Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constanța, PREȚ MAI MARE pentru GIGACALORIE!

Published

on

Consilierii locali municipali au fost convocați, joi, 31 ianuarie în ședința ordinară a primei luni din 2019. Cel mai discutat proiect din această perioadă a fost cel privind stabilirea prețului local al gigacaloriei. Astfel, la proiectul nr. 5 din convocatorul întâlnirii, consilierii locali prezenți la ședință – 25 la număr – au votat pentru stabilirea prețului local – preț format din prețul de producere a energiei termice și tarifele serviciilor de transport, distribuție și furnizare în sistem centralizat, începând cu data de 01.01.2019 în municipiul Constanța.

Înainte de vot, liderul grupului PNL din CLM, Adriana Arghirescu, a ținut să precizeze următoarele:

“Consilierii Partidului Național Liberal nu sunt de acord cu cele două proiecte de horărâri (5 și 6) pentru că nu s-a prezentat niciun fel de strategie, respectiv ce dorim să facem, ce ne propunem să facem. La ultima ședință de Consiliu Local s-au promis niște întâlniri la Ministerul Energiei care am înțeles că s-au și derulat, dar în cadrul Comisiei nu s-au discutat aceste proiecte și nu avem informații. Deci, până când nu se vor propune niște măsuri pe termen mediu și lung, noi nu suntem de acord cu astfel de proiecte de hotărâre.”

La final, proiectul a trecut. 15 consilieri au votat “pentru” propunerea primarului Decebal Făgădău, 7 au votat “împotriva” acesteia și au fost înregistrate 3 “abțineri”. Pentru proiect au votat social democrații prezenți la ședință plus exclușii din PNL, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte, împotrivă au votat liberalii, iar cei care s-au abținut sunt membrii Partidului Mișcarea Populară.

De asemenea, cel de-al doilea proiect așteptat cu interes în această ședință se referă la stabilirea prețului local pentru populație al energiei termice furnizată în S.A.C.E.T. de către RADET Constanța pentru perioada 01.01.2019 – 30.04.2019 în municipiul Constanța.

Advertisement
usr

Pentru acest proiect n-au fost înregistrate voturi împotrivă ori abțineri, propunerea primarului Făgădău fiind votată cu unanimitate de voturi.

În aceste condiții, prețul gigacaloriei va fi majorat cu 20%, acesta urmând să ajungă la 275 de lei.

Stadiul preluării CET-ului

După terminarea ședinței de consiliu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a informat asupra faptului că demersurile privind preluarea CET-ului continuă și s-au făcut pași importanți în această direcție.

“Printr-o corespondență, dar și întâlniri avute la Ministerul Energiei, precum și cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, am reușit să includem în capitole de finanțare modernizări la întregul sistem.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions