Societate
Ne subminăm propriul viitor! Discrepanțe uriașe în educație, sesizate de prea puțină lume!
Dacă nu aveam oportunitatea să merg prin mai multe sate ale județului Constanța nu mi-aș fi permis să scriu ceea ce voi scrie, dat fiind faptul că m-aș fi limitat la cunștințele pe care mi le oferise orașul. Iar astea erau cât de cât mulțumitoare. Bine, afirm acest lucru gândindu-mă la rezultatele uimitoare pe care le-au obținut la olimpiadele internaționale elevii români, la numeroasele concursuri la care participă tinerii constănțeni și de unde mai primesc și premii, la dotările școlilor din oraș, la calitatea cadrelor didactice. Este foarte important să spun că am fost deosebit de impresionată de momentul în care o școală din municipiu a donat băncile și scaunele ceva mai vechi unei școli amărâte din localitatea Vadu. Adică, se poate! Totul este să ne gândim, să ne adunăm și să facem donații. Fiți siguri că avem cui să le oferim! În fine, sunt atât de mulți factori care ar trebui luați într-o astfel de discuție încât, cu siguranță, nu mă voi referi la toate lucrurile pe care le fac elevii. Pe de altă parte, sunt contrariată de elevi care au obținut note de peste 9 la finalizarea clasei a VIII-a, dar nu au reușit să obțină peste 5 la examenul de admitere la liceu. Sau de cei care au finalizat cu brio licee din țară, de la sate sau chiar din orașe, dar nu au reușit să-și ia examenul de bacalaureat. Ce e însă cert este faptul că în ultimii peste 26 de ani care au trecut de la revoluția din decembrie 1989 stăm din ce în ce mai prost cu situația școlară. Bine, sunt extrem de multe domenii în care stăm ca pe ghimpi și ne mai și înțepăm! Dar acum ne referim la școală și la cei foarte mulți copii care o abandonează. Din varii motive!
Avem foarte mulți copii care nu au fost la școală
“Sunt 40.000 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani care nu s-au dus la şcoală nici o zi. Au stat acasă sau uneori pe stradă, fără să facă nimic, fără să înveţe nimic. Este vorba despre ceea ce noi la UNICEF numim o “urgenţă tăcută”. E tăcută pentru că nu produce titluri răsunătoare de presă, nu deschide jurnalele de ştiri, dar este o urgenţă pentru că aceşti copii îşi pierd copilăria şi pierd şanse şi momente importante, iar România îşi subminează propriul viitor. Este deci nevoie să se facă toate demersurile pentru ca toţi copiii să meargă la şcoală, să primească educaţie de calitate, să obţină o calificare ca să devină mai târziu cetăţeni care să producă şi să sprijine astfel dezvoltarea României”, a spus Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România. Discursul reprezentantului UNICEF a avut loc în anul 2012, dar să nu vă imaginați că timpul care s-a scurs de atunci a avut schimbări benefice. Dimpotrivă! Parcă sunt și mai mulți copii care nu merg la școală din foarte multe motive. În primul rând nu merg pentru că școala nu îi atrage. Nu a avut cine să-i învețe atracția școlii, a scrisului și a cititului. În al doilea rând, foarte mulți nu merg la cursuri pentru că nu au cu ce să se încalțe și să se îmbrace. Iar uneori afară este frig, sunt noroaie cât casa sau ulițele satului s-au împotmolit. În al treilea rând, este obligatoriu ca cineva să le insufle dragostea pentru citit, pentru învățat, pentru studiu în general. Și cine poate fi acea persoană la țară, departe de lumea dezlănțuită care se joacă cu pockemoni și stă bălăcită pe plajă de dimineața până seara?! Familia și cadrele didactice! Eventual Primăriile, care vin cu bani, că și acest lucru este foarte important. Dar să nu vă imaginați că mersul la școală, pur și simplu, pentru a nu se pierde alocațiile sau alte venituri pe care statul le oferă, educă toți copiii. Nu! Îi educă doar pe cei care își doresc acest lucru, care speră că viața lor se va schimba în viitor pentru că aprofundează studiile în diferite domenii.
Județul Constanța pare a fi privilegiat
Am încercat să luăm la rând cât mai multe primării din comunele constănțene pentru a ne face o imagine cât mai elocventă a fenomenului despre care vorbim. Am stat de vorbă cu primarul comunei Cuza Vodă, comună în care știam că locuiesc multe familii de etnie rromă, mai puțin interesată de școală. Și am avut surpriza să aflăm că procentul de abandon școlar este foarte mic. Primarul Viorel Dulgheru ne-a spus că: ”Abandonul la noi nu este foarte ridicat. Știți că avem multe familii cu natalitate ridicată, avem în jur de 800 de copii care merg la școală și la grădiniță. Potrivit datelor oficiale, rata de abandon școlar este de 3,45%”, potrivit spuselor alesului local. Surprizele au continuat să se țină lanț în momentul în care am contactat primari din comune îndepărtate ale județului, în care îmi imaginam că abandonul școlar este la el acasă. Surpiză, însă. În comuna Dobromir, unde știm că sunt sate în care locuiesc mulți musulmani (potrivit recensământului, mai bine de jumătate din populație este de etnie turcă sau tătară) amărâți, am găsit un secretar de primărie foarte mândru de ceea ce se întâmplă în școli și grădinițe. ”Noi nu avem copii care să abandoneze școala. Știți că există tichetele valorice pe care părinții le primesc doar dacă merg copiii la școală. În plus, beneficiază de alocație suplimentară, așa că își trimit cu toții copiii la școală. Chiar dacă mai lipsesc, o fac pentru o zi sau două” – ne-a spus Stănuța Iana, secretar al Primăriei. Nici în comuna Topalu nu am găsit copii care să-și fi abandonat școala sau cursurile de la grădiniță. Primarul Valentin Stanciu ne-a spus că, din câte știe el, doar doi copii au abandonat grădinița, dar în rest nu are probleme de acest gen. Să înțelegem așadar că UNICEF nu are date reale sau că primarii nu sunt foarte bine informați în ceea ce privește copiii din localitățile în care au fost aleși? Dar, de fapt, nu trebuie să ne mire aproape nimic din ce se întâmplă astăzi în țara noastră.
Cu ceva vreme în urmă aveam proiecte pilot pentru abandon
În urmă cu vreo doi-trei ani, a fost demarat de către ISJ Constanța proiectul-pilot privind reducerea abandonului şcolar, prin care diriginţii şi învăţătorii trebuia să facă vizite la domiciliile elevilor care se aflau în risc de a renunţa la şcoală. Iată ce spunea la acel moment Răducu Popescu, inspector școlar general: „După prima etapă în care s-a fixat grupul-ţintă şi au fost convocaţi părinţii stabilindu-se astfel vizitele la domiciliu cu acordul lor, s-a realizat un grup de 642 de elevi aflaţi în 454 de familii. În luna februarie, s-au realizat 189 de vizite la domiciliu şi 227 de vizite au fost realizate în luna martie. În etapa a doua, ne propunem reducerea numărului de absenţe nemotivate, îmbunătăţirea comportamentului elevilor în mediul şcolar, diminuarea manifestărilor violente, ameliorarea situaţiei la învăţătură în semestrul al II-lea, o comunicare mai bună între şcoală şi familie, implicarea elevilor în activităţi extracurriculare”, a declarat inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu. Nu știm în ce măsură s-au schimbat lucrurile, dar eu tind să cred că nu se puteau modifica radical într-un timp atât de scurt. Nu în unele cartiere din Medgidia, Cernavodă sau chiar Constanța, nu în satele în care mulți copii nici măcar nu sunt declarați la naștere.
De ce nu oferă primăriile date concrete?
Mi-am adus aminte de cartierele rău-famate care există în mai toate orașele din județ și am realizat că edilii nu prea știu cum stau lucrurile pe acolo. În municipiul Medgidia, spre exemplu, există două zone în care pătrund prea puțin autoritățile, inclusiv cele școlare. Este vorba despre Ali-Baba și Siloz. Este greu de spus câți copii ar trebui să fie la școală dar stau acasă pentru că nu-și permit luxul de a fi elevi. Și asta în pofida faptului că, pe vremea primarului Dumitru Moinescu aici au existat două programe, ”Fă un copil fericit!!” și ”A doua șansă!”, prin intermediul cărora în jur de 200 de copii își puteau permite să meargă la școală beneficiind de fonduri din bugetul primăriei. Ei primeau rechizite și îmbrăcăminte pentru a începe cursurile. Mai știu, de exemplu, faptul că există atât de multe familii dezmembrate sau cele în care bătăile sunt la ordinea zilei, motiv pentru care copiii sunt lăsați în plata Domnului. Și am realizat că multe dintre primării nu dețin date exacte despre copiii care nu merg la școală. Nu neapărat pentru că nu și-ar dori acest lucru, ci pentru că în anumite situații copiii nu au nici măcar acte de identitate. Și atunci firește că cine nu s-a născut și scriptic nu trebuie să respecte regulile societății în care trăim. Da, ne-am schimbat radical modul de a fi. Acum există programe speciale pentru a ne trimite cu toții copiii la școală, dar este obligatoriu ca și noi să facem toate eforturile necesare pentru a realiza acest lucru. Dar ce poate să facă o familie cu 5-6 copii care trăiește în vecinătatea unei localități amărâte? Vă reamintesc că, în anul 2014, prin luna septembrie, fostul premier al României, Victor Ponta, declara că el nu știe nici un copil care să nu aibă un telefon mobil sau un smartphone. Așa că, de ce să ne mai mirăm că atât de puțină lume știe cum stau lucrurile și mult mai puțină încearcă să se implice în vreun fel. Lucrurile nu se prea văd din fotolii, stând la birou, și aici nu mă refer strict la fostul premier, ci la mulții parlamentari ai țării, la șefii de Consilii Județene și, nu în ultimul rând, la angajații de la primării, care ar trebui măcar să aibă habar că ceva nu este în regulă. Eu măcar mă pot declara mulțumită că am stat de vorbă cu un senator de Constanța care chiar știa cum stau lucrurile și văzuse o grămadă de familii amărâte. Păcat că, de unul singur nu poți face nimic, niciodată. Poți doar încerca, dar ai nevoie de sprijinul celor din jur. Chiar dacă ei nu au cunoscut vreodată un copil sărman! Asta nu înseamnă că aceștia nu există, în imediata noastră vecinătate.
